15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăOrban despre declarațiile lui Cîțu, din plen: Total nepotrivite

Orban despre declarațiile lui Cîțu, din plen: Total nepotrivite

„A tranşat. Verbul ‘a tranşa’ înseamnă ‘a separa’, ‘a împărţi’ (n.r. – aluzie la termenul folosit de premierul Florin Cîţu). Mi se par total nepotrivite. Ca premier care este în faţa unei moţiuni de cenzură trebuia să se concentreze pe prezentarea rezultatelor pozitive ale guvernării, de asemenea, să combată orice argument şi mai ales orice minciună care a fost cuprinsă în moţiunea de cenzură. Nu era locul potrivit pentru a vorbi de Congresul PNL şi lucrul ăsta îl ştie toată lumea, nu trebuie să-l spun eu”, a precizat Orban, întrebat de jurnaliști despre această declarație.

La dezbaterea moţiunii de cenzură, premierul Florin Cîţu a declarat că social-democraţii îl consideră „cel mai mare inamic al lor” și că „a tranşat” alegerile din interiorul PNL, sugerând că va deveni președintele PNL.

Întrebat ce relaţie are cu premierul Cîţu, în afara competiţiei din partid, Orban a spus că sunt colegi de partid, colaborează şi comunică atunci când este necesar.

„Suntem colegi de partid, colaborăm, am participat împreună la şedinţa coaliţiei, comunicăm de fiecare dată când este necesar”, a punctat Orban.

Despre o evaluare a premierului, liderul PNL a subliniat că sunt inerente anumite „stângăcii” şi dispute care au fost de la începutul guvernării, dar acestea se vor regla pe parcurs.

„Suntem la doar şase luni de la guvernare, este adevărat că Guvernul nu a mai fost un guvern monocolor, aşa cum a fost guvernul condus de mine, este un Guvern de coaliţie, care se bazează pe susţinerea a trei formaţiuni politice şi a grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. Normal că lucrurile se reglează pe parcurs, se armonizează, căutarea punctelor comune devine mai rapidă şi Guvernul începe în cadrul coaliţiei să funcţioneze mai bine. Sunt inerente anumite stângăcii şi anumite dispute care au fost prezente de la începutul guvernării, dar lucrurile acestora se vor regla pe parcurs”, a mai spus Orban.

Cele mai citite

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Modificări ale liniilor STB 90 și 201

Începând de sâmbătă, 30.03.2024, traseele liniilor urbane 90 și 201 se comasează, urmând ca noul traseu organizat între terminalele „Arena Națională” și „Semănătoarea” să...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...
Ultima oră
Pe aceeași temă