„Domnule Varujan Vosganian, să nu aveţi nicio îndoială în privinţa faptului că vom prioritiza şi vom considera ca o prioritate a acestui Guvern investiţiile publice. Nu se poate dezvoltare economică fără investiţii publice. Din păcate, în ultimii 10 ani, an de an, resursele financiare alocate investiţiilor au scăzut. În 2019, suntem la un minim istoric. (…) Trebuie utilizate resursele financiare de la UE. (…) În ceea ce priveşte atitudinea faţă de Justiţie, totdeauna poziţia mea a fost toleranţă zero faţă de corupţie, toleranţă zero faţă de abuzuri”, a declarat Orban, la şedinţa de învestire a Guvernului.
El a adăugat că există entităţi în statul român care trebuie să sancţioneze orice fel de abuz, iar politicienii pot doar exprima opinii care pot să difere.
„Domnule Varujan Vosganian, n-am înţeles asta cu slugărnicia. Aţi detectat o urmă de slugărnicie? Mă cunoaşteţi de aproape 30 de ani. România este un partener, iar în numele României vom negocia de pe picior de egalitate cu orice partener, indiferent că este în UE, indiferent că este în NATO şi cu orice partener internaţional, mai ales partenerul strategic SUA. Evident, că şi noi trebuie să ne câştigăm acest drept de a negocia de pe picior de egalitate. Şi eu cred că, odată cu învestirea acestui Guvern, România chiar va negocia de pe picior de egalitate cu orice partener”, a spus Orban.
Parlamentarii ALDE vor vota luni învestirea Guvernului Orban pentru „a nu risca” o perioadă de instabilitate a ţări, a anunţat deputatul Varujan Vosganian. Deputatul ALDE a menţionat că a sesizat „o anumită docilitate” la premierul desemnat, Ludovic Orban, când a vorbit despre MCV.
„De asemenea, în ceea ce aţi vorbit în privinţa Mecanismului de Cooperare şi Verificare am sesizat o anumită docilitate şi sincer nu aş vrea ca vreunul dintre reprezentanţii instituţiilor importante ale României să dea dovadă de slugărnicie în faţa nimănui şi vă cer în numele ALDE să apăraţi suveranitatea şi demnitatea României. Aşadar domnule prim-ministru, stimaţi colegi miniştri aveţi responsabilitatea de a aplica toate acestea şi lăsaţi-ne nouă, în virtutea susţinerii condiţionate, să ne păstrăm responsabilitatea de a supraveghea ca dumneavoastră să vă faceţi datoria”, a spus Vosganian.