Berceanu a confirmat pentru Digi24.ro că și-a depus în urmă cu puțin timp scrisoarea de intenție și CV-ul pentru scrutinul intern. Vlad Voiculescu a anunțat, deja, în interiorul partidului că va candida și el și a confirmat pentru Agerpres că își depune candidatura, termenul de înscriere fiind miercuri, ora 15.00.
Alegerile se vor desfășura pe parcursul a trei zile: vineri, sâmbătă și duminică, cu prezența fizică a delegaților.
„Candidez pentru preşedinţia Biroului Municipal Bucureşti cu energia şi înţelepciunea cu care transform, din ‘Cenuşăreasă’ în ‘Prinţesă’, una dintre cele mai importante instituţii ale statului. Am ajuns să livrez speranţă, energie şi bucurie în vieţile noastre, pentru că există câţiva oameni politici care şi-au asumat că pot, că voi reuşi şi au câştigat. Ofer mai mult decât rezultate cuantificabile, mai mult decât un aer respirabil şi o ţară mai curată”, a scris Berceanu, pe Facebook.