Într-o scrisoare publică, 308 membrii îi cer lui Goțiu să demisioneze din toate funcțiile și din partid.
Atacul semnatarilor scrisorii îl atacă pe fostul senator într-un mod fără precedent și îl acuză că „nu are cunoștințele necesare pentru asemenea funcție, dar că are pretenția de a ciuguli din munca membrilor pe care a călcat-o în picioare timp de 2 ani de zile”.
Nemulțumirea membrilor de partid este aceea că Goțiu a fost una dintre vocile critice din cadrul formațiunii politice, iar scrisoarea este împănată cu exemple în care fostul senator a făcut comentarii negative cu privire la copreședinții Alianței, Dan Barna și Dacian Cioloș, în interiorul partidului, în presă sau pe rețelele sociale. Membrii USR PLUS îl acuză pe Goțiu inclusiv că unele dintre aceste postări critice au fost plătite pentru a ajunge la cât mai mulți oameni. Semnatarii scrisorii împotriva lui Goțiu sunt membrii simpli ai USR, implicați în organizațiile locale.
„Toate aceste atacuri au subminat munca noastră și a colegilor noștri din ultimii 4 ani, au lovit în moralul nostru în plină campanie, ducând la demoralizarea membrilor care afirmau: <noi construim și vin unii și dau cu piatra>. Din punctul nostru de vedere aceste lucruri nu sunt acceptabile. Pentru interese personale sau meschine, Mihai Goțiu s-a delimitat de USR PLUS, a adus prejudicii de imagine și a contribuit la șubrezirea credibilității USR PLUS pe timp de campanie, aruncând la gunoi munca a mii de membri,” se arată în document.
Semnatatarii scrisorii deschise intitulată „Construcție, nu distrucție”, adresate lui Mihai Goțiu și Biroului Național, susțin că atacurile acestuia au fost „murdare, mincinoase și calomniatoare la adresa USR PLUS, la membrii USR și PLUS, la fuziune, la guvernare, erodând mult încrederea electoratului în USR PLUS”.
La rândul său, Goțiu spune că este vorba despre o competiție internă pentru șefia Gărzii de Mediu și că o simplă căutare pe motorul de căutare Google poate arăta implicare sa în politicile de mediu ale partidului. „Așa au înțeles unii colegi să ducă o competiție internă, într-un moment în care mi-am depus candidatura pentru numirea pentru conducerea Gărzii Naționale de Mediu. Despre cât de mult ar fi <afectat> activitatea mea USR stau dovadă, la orice căutare pe Google, sute și mii de link-uri despre implicarea mea în domeniul mediului și despre tot ce a însemnat un mandat în care am fost”, a spus fostul parlamentar USR, la Digi24.
Garda de Mediu revine USR PLUS
Șefia Gărzii de Mediu și o funcție de secretar de stat la Ministerul Mediului sunt funcții negociate de USR PLUS la formarea coaliției de guvernare. USR PLUS a decis însă că va desemna o persoană pentru obținerea postului de la Garda de Mediu printr-o procedură internă, în cadrul căreia Goțiu a decis să se înscrie.
Fostul senator a menționat că nu știe de unde a aparut informația eronată potrivit căreia ar fi urmat să preia șefia Gărzii de Mediu. Totuși, el a menționat la momentul respectiv că urma să trimită documentele necesare pentru a se înscrie în procedura internă și că dorea acest post.
„ (…) Habar n-am de unde a început să se rogolească ideea asta, pentru că primele întrebări le-am primit încă înainte de a primi vreo confirmare și mai multe informații de la colegii din USR PLUS care au participat la negocieri că, într-adevăr, noi vom numi viitorul comisar general al Gărzii, președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și unul dintre secretarii de stat din Ministerul Mediului” spunea Goțiu.
Majoritatea proiectelor și acțiunilor sale din Parlament și înainte de activitatea parlamentară au fost în aria protecției mediului. De altfel, Goțiu a fost audiat ieri la DNA Târgu Mureş pentru a da declaraţii, în calitate de martor, în dosarul tăierilor de păduri din Munţii Gurghiului. „Joi voi fi audiat la DNA, în acest dosar, investigaţia fiind deschisă în urma sesizării penale pe care am depus-o la sfârşitul anului trecut şi care are la bază o documentare de peste doi ani a tăierilor ilegale de păduri din judeţul Mureş”, anunțase fostul senator. Într-o postare anterioară, fostul senator preciza că a fost sunat de la DNA Târgu Mureş şi că va depune mărturie „în dosarul tăierilor ilegale de păduri” din Munţii Gurghiului, un caz pe care îl urmărește din 2018. Legat de acest dosar, unul dintre angajații Romsilva implicați s-a sinucis, iar un altul a avut, de asemenea, o tentativă de suicid.
Scos de pe listele de partid
Mihai Goțiu nu este însă implicat pentru prima dată într-un scandal în interiorul USR. El este dintre parlamentarii care au acuzat în toamna anului trecut că, deși sunt printre cei mai activi în Parlament, nu au mai fost puși pe liste pe locuri eligibile. Alături de Goțiu, acuzații asemănătoare au adus atunci și Florina Presadă, Vlad Alexandrescu și Vlad Teohari, susținuți de mai mulți membri de partid. Ei au acuzat conducerea partidului și, în speță pe Dan Barna, că au eliminat toți oponenții de pe locurile eligibile pentru Parlament.