7.4 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăPoliticăMircea Geoană, soluție pentru greva profesorilor

Mircea Geoană, soluție pentru greva profesorilor

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, consideră că „problema de fond în ceea ce priveşte sistemul de educaţie din România este să le dăm tinerilor deprinderi profesionale pentru meseriile viitorului, care sunt deja astăzi aici”, iar în legătură cu greva profesorilor, el şi-a exprimat speranţa ca problema „să fie rezolvată cât mai rapid, prin dialog şi printr-o atitudine constructivă, deoarece copiii trebuie să îşi dea examenele”.

„Eu sper din inimă să fie găsite resursele politice, de negociere şi financiare, pentru a putea să se depăşească aceste momente. Nu este o problemă legată de salarii, pentru că s-a făcut un efort şi pentru medici acum câţiva ani de zile. Probabil la un moment dat se vor găsi resurse pentru mai multe elemente care să încurajeze profesia nobilă de dascăl”, a spus Mircea Geoană, potrivit unui comunicat transmis, conform agerpres.ro.

Acesta este de părere că „problema de fond în ceea ce priveşte sistemul de educaţie din România este să le dăm tinerilor deprinderi profesionale pentru meseriile viitorului, care sunt deja astăzi aici”.

Mircea Geoană spune că greva profesorilor trebuie soluționată raăid, dar și că una din preocupări trebuie să fie legată de locurile de muncă pentru tineri

„Eu sunt foarte, foarte preocupat de locurile de muncă pentru tinerii noştri în anii care vin, pentru că meseriile trecutului sunt uşor, uşor, dacă nu înlocuite, modificate de aceste noi tehnologii şi avem nevoie să investim în educaţia acestor tineri. Conduc inovarea şi tehnologia la NATO şi văd în fiecare secundă cum noile tehnologii ne schimbă modul de viaţă. Viitorul îţi poate furniza multe neprevăzute. O singură certitudine există în istoria umanităţii: ţările care au avut o educaţie bună au supravieţuit. Ţările care au avut educaţie bună au prosperat. Ţările care au avut o educaţie bună au avut şi securitatea naţională de calitate”, a arătat Geoană.

El a subliniat că „există o transformare a modului în care meseriile, educaţia, profesiunile, societatea sunt impactate de noile tehnologii, cum n-am avut niciodată în istoria umanităţii”.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă