Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu prilejul celei de-a cincea ediții a conferinței „Black Sea and Balkans Security Forum”, organizate de New Strategy Center. Mesajul a fost prezentat de către Ligia Deca, Consilier Prezidențial – Departamentul Educație și Cercetare, informează Administrația Prezidențială, printr-un comunicat de presă remis cotidianului național “România liberă”.
Vă prezentăm în continuare textul mesajului:
Cu ocazia celei de-a cincea ediții a conferinței „Black Sea and Balkans Security Forum”, doresc să transmit un mesaj de susținere pentru inițiativa think tankurilor și a mediului academic de a organiza periodic dezbateri privind politicile publice în domeniul apărării și al relațiilor internaționale.
Într-un mediu internațional supus în permanență unor multiple transformări și situații de criză, fie ele securitare, umanitare, sanitare, climatice sau de altă natură, construirea rezilienței – a capacității de adaptare la situații fără precedent, cu apărarea principiilor și a valorilor noastre fundamentale – a devenit esențială. De aceea, pentru România rămâne extrem de importantă, în acest context, promovarea acestor valori democratice și a statului de drept, a ordinii mondiale bazate pe reguli și a multilateralismului eficient.
În ultimele decenii, inclusiv ca urmare a avansului tehnologic și digital, contextul de securitate s-a schimbat semnificativ. Avantajele pe care digitalizarea societăților le-a adus au venit însoțite de o proliferare a tipurilor de amenințări și de o sporire a amplorii și a intensității acestora. Astfel, față de sfârșitul secolului trecut, paleta de provocări cărora trebuie să le facem față s-a diversificat foarte mult, de la cele clasice la cele asimetrice, de la terorism la conflicte hibride, cu utilizarea pe scară largă a mijloacelor cibernetice și a inteligenței artificiale ori a noilor tehnici sofisticate de propagandă și dezinformare.
Spre exemplu, una dintre lecțiile pe care le putem extrage după criza generată de pandemia de COVID-19 este aceea că reziliența unui stat depinde și de acordarea unei atenții sporite securității sanitare și infrastructurilor critice care țin de acest domeniu. Securitatea capătă, în contextul sofisticat în care operăm, valențe tot mai complexe și mai ample, fiind necesare reacții, la nivel societal și statal, pe măsură – eficiente, rapide, calibrate, vizionare.
Toate aceste categorii de amenințări au dus la necesitatea de a regândi modelul clasic al apărării și securității naționale. Procesul de transformare a vizat inclusiv dezvoltarea unor mecanisme de adaptare și anticipare și o colaborare mai strânsă, în cadru multilateral sau împreună cu aliații noștri din Uniunea Europeană și NATO, pentru a identifica cele mai bune soluții în fața acestor provocări complexe. Ceea ce vizăm este apărarea intereselor strategice care ne unesc și scăderea dependenței de partenerii care nu împărtășesc valorile noastre.
Totodată, România rămâne un pol de stabilitate în regiune, care își poate asuma rolul de a proiecta valorile occidentale în rândul partenerilor regionali și de a contribui la consolidarea stabilității în regiunea Mării Negre și a Balcanilor de Vest. În toată această perioadă dificilă, demersurile României de sprijin pentru partenerii din regiune reprezintă o dovadă concretă a faptului că numai prin unitate și solidaritate pot fi depășite situațiile de criză și găsite cele mai bune soluții de a avansa.
Pandemia ne-a arătat, de asemenea, că, într-un mediu globalizat, caracterizat de o abundență de informații fără precedent, pe de o parte, și de tehnologii ale comunicațiilor în continuă dezvoltare, pe de altă parte, publicul larg poate cu ușurință să ajungă la o interpretare greșită a evenimentelor. De aceea, voi susține întotdeauna multiplicarea platformelor care își propun să ofere cadrul pentru un dialog informat, argumentat și deschis, bazat pe informații documentate, corecte și verificate, inclusiv în domeniile apărării și securității naționale. Organizațiile precum New Strategy Center sunt resurse importante de expertiză și, prin conferințe precum cea aflată în derulare, creează un spațiu dedicat dialogului între reprezentanții statului și societatea civilă.
Agenda discuțiilor care vor fi purtate în aceste zile la București și reputația de care se bucură participanții la această dezbatere îmi confirmă faptul că există un interes major al actorilor relevanți atât din sectorul guvernamental, cât și din cel non-guvernamental pentru promovarea valorilor europene și euro-atlantice. Putem, împreună, să găsim cele mai bune soluții pentru provocările acestui secol, fie că ne referim la identificarea de noi resurse energetice, fie la înzestrarea tinerei generații cu abilitatea de a rezista influențelor care urmăresc să le slăbească încrederea în democrație sau respectul pentru drepturile omului, acestea fiind doar câteva dintre temele extrem de ofertante supuse acestei dezbateri.
Transmit mulțumirile mele organizației New Strategy Center pentru abordarea unui subiect atât de necesar în această perioadă, precum reziliența, și doresc mult succes lucrărilor acestei ediții a conferinței „Black Sea and Balkans Security Forum”!