13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăCum încearcă politicienii să obțină voturi la euroalegeri

Cum încearcă politicienii să obțină voturi la euroalegeri

Alegerile europarlamentare din 26 mai se apropie și partidele își intensifică eforturile de a convinge alegătorii în cele două săptămâni de campanie electorală care au mai rămas.

Sfătuiți de consilierii de imagine, liderii PSD ocolesc cu grijă tema justiției, la fel cum au procedat la alegerile parlamentare din 2016. Tema justiției apare doar, tangențial,  atunci când liderul PSD Liviu Dragnea vrea să îl atace pe președintele Klaus Iohannis. Liviu Dragnea a susţinut referindu-se la scrisoarea prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, că a avut „gura aurită”, pentru că a spus zilele trecute că „principalul lucru discutat de Iohannis cu stăpânii lui a fost să scoată repede ceva iar împotriva României”.

Pe de altă parte, Liviu Dragnea spune că i-a fost foarte greu să le solicite membrilor şi simpatizanţilor care vin la mitinguri ”să nu riposteze” la ”violenţe”. ”Mă uitam la aceste violenţe şi încercam să mă gândesc dacă este vreo diferenţă şi n-am găsit nicio diferenţă în modul în care se comportau Cămăşile negre  în anii ’30, în Germania nazistă. Acelaşi lucru: să nu mai ai opinie, să îi baţi, să îi sperii…”, a comentat Dragnea.

 

Acțiunile PSD

O temă de campanie a liderului PSD Liviu Dragnea este lupta cu occidentalii despre care el spune că ar vrea să facă rău României. Liviu Dragnea a depus la Cameră legea privind sancţionarea dublului standard de calitate pentru produse şi servicii, pe care a anunţat-o în repetate rânduri, atât la mitinguri electorale, cât şi în emisiuni televizate. Conform proiectului, comercializarea produselor şi serviciilor pentru consumatori cu standarde duble de calitate se pedepseşte cu amendă maximum 4% din cifra de afaceri. De fapt, Parlamentul European a votat, deja, o rezoluție potrivit căreia firmele care practică dublul standard vor fi amendate cu 4% din cifra de afaceri. Cu alte cuvinte, nu vorbim de o inițiativă a lui Liviu Dragnea, ci de o preluarea unei directive europene, care trebuie transpusă în legislația interă. Liderul PSD a mai promis un proiect prin care le va interzice străinilor să cumpere pământ în România.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, ieri, reducerea TVA de la 9% la 5% pentru produsele ”montane, ecologice, tradiţionale, autorizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”. Premierul a anunţat că anumite categorii de persoane vor avea facilităţi la plata asigurărilor sociale de sănătate. ”Tot prin acest proiect, acordăm facilitatea persoanelor care au obţinut în perioada 2015-2017 venituri lunare sub nivelul salariului minim brut pe ţară sau venituri anuale sub nivelul a 12 salarii minime brute pe economie să nu plătească decât opţional asigurări sociale de sănătate” a spus Dăncilă. Ea a adăugat că în acest fel vor fi eliminate ”inechităţi” pentru aproximativ 600.000 de români.

 

Mesajele PNL

În schimb, PNL pune accentul pe performanțele primarilor partidului, care au atras fonduri europene, pe imaginea lui Rareș Bogdan sau pe apartenenţa la PPE, cea mai puternică familie politică europeană. De asemenea, liberalii vorbesc despre realizările europarlamentarilor proprii – eliminarea tarfielor de roaming (Adina Vălean) sau negocierea bugetului UE (Siegfried Mureșan).

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, la evenimentul de lansare a programului politic al partidului pentru alegerile europarlamentare, că liberalii se angajează ca în maximum un an de la preluarea guvernării, România să devină ţară membră Schengen. De asemenea, PNL are ca obiective ridicarea MCV (prin transpunerea recomandărilor oficialilor europeni) şi aderarea la moneda Euro. Preşedintele PNL a precizat, de asemenea, că pentru liberali un obiectiv fundamental este acela ca într-un timp cât mai scurt venitul românilor să ajungă cât mai aproape de venitul mediul al Uniunii Europene.

Pe de altă parte, PNL atacă PSD pentru schimbarea legilor justiției. Liberalii sunt alături de președintele Klaus Iohannis în demersul pentru validarea referendumului pe teme de justiție. 

 

Strategia USR

Alianța USR-PLUS are ca principal mesaj lupta anti-corupție, acuzând PSD că a modificat legile justiției. Sloganul Alianței este ”Fără hoție ajungem departe!”. ”Alegerile de pe 26 mai sunt primele alegeri de când Dragnea și PSD au preluat puterea în România. După 2 ani de abuzuri și proteste, după 2 ani în care România a fost condusă de o gașcă de hoți, acum avem pentru prima dată șansa să acționăm acolo unde contează cu adevărat, la vot. Acolo nu mai pot să ne lovească, nu mai pot să ne ignore, acolo noi avem puterea”, se afirmă într-unul din materialele USR – PLUS. ”Pe 26 mai este prima bătălie, atunci începem. Urmează doi ani de alegeri, la finalul cărora vrem ca România să scape de penali și de impostori și să aleagă în fruntea țării oameni onești și competenți. Iar obiectivul nostru este ca în 2020 să putem da României o guvernare USR-PLUS”, mai susțin reprezentanții alianței.

Formațiuni precum ProRomânia sau ALDE mizează pe notorietatea liderilor din fruntea acestor formațiuni. În videoclipurile ProRomânia apar fostul premier Victor Ponta și comisarul european Corina Crețu. De asemenea, ALDE își bazează campania pe notorietatea liderului său, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă