7.3 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăPoliticăMesaj pentru Iohannis din partea PMP

Mesaj pentru Iohannis din partea PMP

Neamţu a susținut, însă, că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să poarte o dezbatere măcar cu presa, în cazul în care nu vrea să aibă o astfel de întâlnire cu contracandidata sa.

„Nu vom nega faptul că preşedintele Klaus Iohannis are dreptate în tot ceea ce spune despre Viorica Dăncilă. Revelaţiile din ultimele zile scot la iveală un dezastru absolut în plan administrativ făcut de PSD. Motivele de indignare pe care le invocă preşedintele Iohannis faţă de doamna Dăncilă sunt legitime. În acelaşi timp, credem, ca şi în primul tur, că pentru democraţie, deci nu pentru doamna Dăncilă, ci pentru democraţie şi pentru poporul român, care s-a obişnuit cu aceste dezbateri şi în primul tur şi în al doilea tur, e înţelept – şi asta e recomandarea noastră pentru preşedintele Iohannis – să aibă această dezbatere. Dacă nu cu doamna Dăncilă, măcar cu presa, cu ziariştii interesaţi să îi pună întrebări”, a afirmat Neamţu, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PMP, potrivit Agerpres.

Klaus Iohannis a fost aspru criticat, inclusiv de o parte a susținătorilor săi, după ce a decis să nu participe la o dezbatere cu Viorica Dăncilă.

 

Cele mai citite

O mașină de jucărie cu explozibil a fost depistată pe aeroportul din Chișinău

O jucărie sub formă de maşină, care avea componentele unui obiect explozibil, a fost depistată pe aeroportul internaţional Chişinău, a confirmat şeful Inspectoratului General...

Claudiu Năsui dezvăluie că unii membri USR l-ar susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale

Vicepreşedintele USR, Claudiu Năsui, a declarat marți, 7 ianuarie, că în interiorul partidului condus de Elena Lasconi sunt oameni care doresc ca Nicuşor Dan...

O mașină de jucărie cu explozibil a fost depistată pe aeroportul din Chișinău

O jucărie sub formă de maşină, care avea componentele unui obiect explozibil, a fost depistată pe aeroportul internaţional Chişinău, a confirmat şeful Inspectoratului General...
Ultima oră
Pe aceeași temă