El se întreabă unde e acel Tăriceanu care a luptat împotriva injustiţiei, considerând că tot ce a rămas este o umbră disperată, tremurând de frica zilei de mâine, orbit de ură şi de doctrina de răzbunare.
”Întreb din nou: cu ce am greşit? Am urmat paşii domnului Tăriceanu, care a fost ales de două ori preşedinte al Senatului propus şi susţinut de PSD-cel bun!
PSD care a citit sondajele şi nu l-a propus candidat unic fără şanse, nu e bun pentru domnul Tăriceanu. Ca să se salveze, vinde ALDE, mai exact îl dă contra salvării lui personale. “Un regat pentru un cal” s-a transformat în „un partid pentru un postuţ”. Partid, unde sunt foarte mulţi colegi de mare valoare, care au muncit la crearea şi creşterea lui. Oameni de valoare care astăzi, nu înţeleg cum domnul Tăriceanu poate să distrugă totul. Disperarea este atât de mare şi demnă de milă încât domnul Tăriceanu recurge la ilegalităţi. Cât despre democraţie şi transparentă nici nu poate fi vorba. Caline, le-ai dus în derizoriu!”, scrie Meleşcanu pe Facebook.
El se întreabă unde e Tăriceanu care a luptat împotriva injustiţiei, a statului paralel şi pentru libertăţile individuale ”Tot ce a rămas este o umbră disperată, tremurând de frica zilei de mâine, orbit de ură şi de doctrina de răzbunare. Eu nu îl cunosc pe acest om, ca atare nu voi mai acorda atenţie măruntelor lupte pe persoană fizică ale unui expirat politic şi ale măruntei lui clici. Voi lăsa justiţia să hotărască dacă excluderea celor care s-au opus mini-dictatorului este legală sau nu!”, precizează Teodor Meleşcanu.
ALDE a anunţat vineri excluderea din partid a lui Teodor Meleşcanu, ales preşedinte al Senatului cu susţinerea PSD, şi a celor care au acceptat să fie nominalizaţi miniştri: Graţiela Gavrilescu, Ion Cupă şi Alexandru Ştefan Băişanu.