21.6 C
București
luni, 29 iunie 2026
AcasăPoliticăMai mulți deputați USR vor să interzică prin lege fondul școlii

Mai mulți deputați USR vor să interzică prin lege fondul școlii

Filip Havârneanu, Cristian Brian, Daniel Toda și Andrei Miftode sunt inițiatorii proiectului prin care practica strângerii de bani de la părinți este declarată ilegală.

„Părinții care au copii în școli de stat sunt constrânși, sub o formă sau alta, să cotizeze la fondul școlii pentru ca, în sala de clasă, elevii să poată studia în condiții decente. Cadrele didactice se transformă, în timpul ședințelor lunare cu părinții, în mesagerii directorilor de școli. Discuțiile cu părinții se desfășoară la limita legii, dascălii apelând tot timpul la vulnerabilitatea sistemului educațional, la sensibilitatea acestora și la înșiruirea unui set de blocaje care ar apărea în actul de predare, dacă la clasă nu s-ar achiziționa logistica solicitată”, potrivit unui comunicat al inițiatorilor.

Ei mai argumentează că majoritatea părinților se tem că, refuzând să contribuie la această formă mascată de corupție, copilul va fi marginalizat, defavorizat în procesul de notare și suspus unui disconfort emoțional de către cadrele didactice.

„Este inadmisibil ca școlile să continue să încurajeze prestația financiară a părinților, iar acest fapt cât se poate de real trebuie sancționat. Majoritatea celor care achită acest fond afirmă faptul că nu primesc chitanță sau orice fel de document care poate atesta prin el însuși efectuarea unei plăți. Conform unui studiu realizat în 2021 de Organizația Salvați Copiii, costul total mediu al părinților pentru a susține educația este de 6.798 de lei, după însumarea cheltuielilor. Această sumă s-a dublat comparativ cu anul 2018, ceea ce denotă faptul că fenomenul cotizațiilor părinților și elevilor se află pe un trend ascendent alarmant”, mai spun inițiatorii.

Ei arată că legea este necesară, chiar dacă există un regulament cadru, pentru că nu a fost niciodată respectat și nu au existat sancțiuni.

 

Cele mai citite

Autostrada A0 Nord intră în linie dreaptă, dar constructorul este avertizat să accelereze lucrările

Pasajul peste calea ferată București – Constanța, cu o lungime de 471 de metri, este executat în proporție de aproximativ 94%Lucrările pe Lotul 3...

România intră sub cupola caniculei extreme: Cod roșu în aproape toată țara, temperaturi de până la 41 de grade

Specialiștii avertizează că valorile termice vor fi extreme, comparabile cu recordurile absolute pentru luna iunieUn episod sever de caniculă va afecta România începând de...

Sindicaliștii cer schimbări rapide în România, după noua strategie europeană împotriva sărăciei

Potrivit BNS, fenomenul „sărăciei în muncă” a devenit tot mai vizibil, inclusiv în România, unde numeroși angajați ajung să nu poată acoperi cheltuielile curente...
Ultima oră
Pe aceeași temă