„Comisia de politică externă a Senatului a solicitat MAE să facă o analiză referitoare la dl ambasador Maior. În urma acestei solicitări am făcut analiza respectivă şi am trimis şi la preşedinţie propunerea de rechemare a ambasadorului George Maior şi numirea unui nou ambasador la Washington. Analiza noastră s-a bazat şi pe raportul Comisiei SRI legat de folosirea SRI în scopuri persoale de domnul Maior”, a declarat Teodor Meleşcanu, la Antena 3.
„Eu nu numesc și nu retrag ambasadori. Tot ce pot să fac este să propun, pe baza unei analize serioase, pentru că este vorba totuși de un post cheie pentru România, având în vedere Parteneriatul strategic între Statele Unite și România. Deci nu este o chestiune care se face pe picior, foarte rapid, ci trebuie să fie bazată pe argumente foarte solide. Aceste argumente au început să se strângă foarte serios. De la recomandarea Comisiei de politică externă a Senatului, care a cerut această evaluare și măsuri. Decizia CCR referitoare la neconstituționalitate, ilegalitatea protocoalelor care au fost semnate și au fost semnate bineînțeles la nivelul conducerii, ultimul raport pe care l-a prezentat Comisia de control al SRI, reacția pe care a avut-o domnul Maior, desenează de fapt care este un anumit profil și ne dă anumite indicații în legătură cu ce ar trebui să fie făcut. Sunt elemente care într-adevăr ridică serioase semne de întrebare”, a detaliat ministrul de Externe.
Raportul Comisiei de control, privind colaborarea dintre SRI şi ANI, arată că faptele fostului şef al Serviciului, George Maior, ”se circumscriu unor acţiuni de poliţie politică, menite să afecteze grav procese democratice, pentru a obţine influenţă politică nelegitimă”. Mai exact, Maior ar fi folosit instituţia şi relaţia cu ANI pentru a-şi crea oportunitatea să devină premier, dacă Victor Ponta ajungea preşedinte.
Acesta a încălcat legislaţia care reglementează activitatea instituţiei pe care a condus-o şi a angajat instituţia în acţiuni reprobabile, care au lezat interesele partidelor politice sau ale persoanelor fizice sau juridice. ”Aceste elemente se circumscriu unor acţiuni de poliţie politică, menite să afecteze grav procese democratice, în beneficiul propriu şi personal, pentru a obţine influenţă politică nelegitimă, în vederea obţinerii funcţiei de prim-ministru al României, în eventualitatea câştigarii alegerilor prezidenţiale de către Victor Ponta”, se arată în raportul Comisiei de control a activităţii SRI.
Coroborând declaraţiile şi probele deţinute, membrii Comisiei concluzionează, ”în mod cert şi fără echivoc, că George Maior a minţit, denaturând adevărul cu privire la relaţia instituţională şi personală avută cu fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), fiind principalul vector raportat la relaţionarea instituţională cu ANI, şi în particular, în plan personal, formal sau informal, cu Horia Georgescu”. ”Discuţiile private dintre George Maior şi Horia Georgescu erau legate de parlamentari, miniştri, persoane cu funcţii de conducere şi putere de decizie în stat cu privire la sesizările înaintate de SRI, care să aibă drept consecinţă influenţarea parcursului politic şi/sau a vieţii publice”, se mai menţionează în raport.
Drept răspuns, George Maior a menţionat, în urmă cu o săptămână, într-o scrisoare deschisă, că Serviciul Român de Informaţii nu se raportează niciodată la potenţialul politic al unor persoane fizice vizate de informaţii şi a cerut declasificarea tuturor audierilor persoanelor care s-au prezentat în faţa comisiei. ”Doresc să subliniez că toate informaţiile transmise de către Serviciul Român de Informaţii către Agenţia Naţională de Integritate în calitate de beneficiar legal, au aparţinut unei instituţii constituţionale a statului român, respectiv Serviciului Român de Informaţii, nu directorului acestei instituţii”.
Art 91 din Constituţie prevede: ”Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice”.