-1.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăPoliticăLui Ion Iliescu i s-a anulat certificatul de revoluționar

Lui Ion Iliescu i s-a anulat certificatul de revoluționar

Secretariatul de Stat pentru revoluționari a decis anularea certificatului de Luptător în Revoluția Română (LRM) al lui Ion Iliescu, fostul președinte al României.

Decizia Secretariatului de Stat a fost luată în ședința din 31 mai 2022.

Certificatul de revoluționar al lui Ion Iliescu a fost anulat pe baza unei prevederi din Legea 341 / 2004. Este vorba de prevederea care afirmă că nu beneficiază de drepturile de revoluționar acele persoane care au făcut parte din organele de conducere ale PCR. În cazul lui Ion Iliescu, cea mai înaltă funcție politică deținută de acesta, înainte de 1989, a fost cea de secretar al CC al PCR. Secretariatul de Stat pentru revoluționari a constatat că Ion Iliescu a deținut această funcție timp de șase luni, în anul 1971.

Secretariatul de Stat a mai constatat că ultima funcție deținută de Ion Iliescu, înainte de 1989, a fost cea de „președinte al Consiliului Județean Iași”, între anii 1974 – 1989. Înainte de 1989 nu exista această funcție, dar este, probabil, vorba de funcția de prim-secretar al PCR – Iași (deci tot o funcția de conducere în cadrul PCR), pe care a avut-o Iliescu.

Cererea de anulare a certificatului de revoluționar al lui Ion Iliescu fusese făcută de Asociația 21 Decembrie 1989. Această cerere fusese primită de Secretariatul de Stat la data de 30 mai 2022.

Comisia care a analizat cererea de anulare a certificatului lui Ion Iliescu a aprobat această cerere în unanimitate. Comisia a fost condusă de secretarul de stat Irina Leulescu.

Decizia comisiei va fi transmisă instanței de contencios administrativ. Această instanță ar urma să finalizeze procedura juridică pentru anularea certificatului.

Ce va pierde Iliescu dacă i se anulează certificatul de revoluționar

Nu este deocamdată clar ce va pierde, concret, Ion Iliescu, prin anularea certificatului. Într-adevăr, certificatul de acest tip conferă o serie de drepturi materiale. Însă Ion Iliescu deține asemenea drepturi și în calitate de fost șef al statului.

Ion Iliescu are acum 92 de ani. El a fost șef al statului din decembrie 1989 până în anul 1996, apoi între anii 2000 – 2004. În anul 1996, Ion Iliescu a pierdut alegerile prezidențiale în favoarea lui Emil Constantinescu.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...
Ultima oră
Pe aceeași temă