0.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăPoliticăLudovic Orban: Ne apostrofează lumea pe stradă, ni se umple frigiderul!

Ludovic Orban: Ne apostrofează lumea pe stradă, ni se umple frigiderul!

Ultimele zile de campanie electorală i-au determinat pe liberali să își aducă noi acuze. În timp ce Ludovic Orban spune că echipa lui Cîțu seamănă cu o juntă, de partea cealaltă, oamenii lui Cîțu spună că actualul președinte face declarații împotriva partidului.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat că liberalii sunt apostrofaţi de oameni pe stradă sau pe conturile de Facebook din cauza scandalului din partid. „Ştiţi foarte bine cum ne apostrofează lumea pe stradă, toţi aveţi conturi de Facebook sau comunicare socială, ştiţi foarte bine cam ce asalt este asupra noastră, cum ni se umple frigiderul din cauza a ceea ce se întâmplă şi nu din cauza noastră”, a susţinut Orban, la Focșani.

Actualul președinte a mai acuzat că liberalii care îl susţin sunt daţi afară sau sunt puşi sub o presiune permanentă. „Cei pe care i-am susţinut în forurile statutare să fie la guvernare se transformă efectiv într-un instrument de presiune, într-un instrument de ameninţare împotriva membrilor PNL care au dreptul normal să exercite funcţii publice pentru că sunt competenţi, pentru că au muncit pentru partid, pentru că au capacitatea de a pune programul de guvernare în funcţie şi ei, în loc să fie judecaţi pentru capacitatea efectivă de a pune programul de guvernare în funcţie, sunt judecaţi dacă sunt cu Cîţu sau cu Orban. Cei care sunt cu Orban sunt daţi afară sau sunt puşi sub o presiune permanentă”, a transmis liderul PNL.

Pe de altă parte, Orban a afirmat că nici nu poate să pronunţe sintagma „echipa câştigătoare”, cea care îl susţine pe Florin Cîţu în cursa pentru şefia partidului, menţionând că aceasta este penibilă. El a adăugat că nu seamănă cu o echipă câştigătoare, ci cu o „armată de ocupaţie, care calcă în picioare în fiecare zi regulile democratice din partid”.

„Asta nu e echipă câştigătoare, asta seamănă cu o juntă, seamănă cu o armată de ocupaţie care calcă în picioare în fiecare zi regulile democratice din partid, care calcă în picioare toate normele de bun simţ care trebuie să caracterizeze relaţiile interumane dintre noi, care încearcă să obţină susţinere pentru un candidat care devine din ce în ce mai evident că nu-l vrea aproape nimeni”. LUDOVIC ORBAN, PREȘEDINTE PNL

Declarații anti-PNL

Chiar dacă Florin Cîțu s-a ferit până acum să aducă acuzații directe la adresa lui Orban, susținătorii săi au făcut-o. Secretarul general al Partidului Naţional Liberal, Robert Sighiartău, a afirmat că Ludovic Orban are poziţionări împotriva partidului şi că mulţi liberali privesc cu stupoare declaraţiile preşedintelui formaţiunii. „Dânsul este preşedintele PNL şi îşi doreşte să ajungă preşedinte iarăşi PNL, candidează pentru această funcţie. Iar el are poziţionări anti-PNL dacă stăm să ne uităm. Am impresia că este alături de Dan Barna şi Dacian Cioloş în declaraţii publice. Această criză a fost declanşată din cauza USR PLUS. (…) mulţi membri PNL privesc cu stupoare la ce se întâmplă şi la declaraţiile preşedintelui PNL care are poziţionării anti-PNL şi nu cred că este în regulă”, a spus Sihiartău, la Digi24.

La rândul său, Cîţu a transmis mulțumiri filialelor liberale din mai multe judeţe, atât cele care au votat, în ultimele zile, moţiunea cu care el încearcă să obţină preşedinţia PNL – Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Suceava, Covasna, Botoşani, Vaslui şi Sector 2, cât şi celor care au decis să voteze ambele moţiuni – Alba şi Iaşi. „Din 25 septembrie, noi, toţi liberalii, construim #RomaniaLiberala!”, a adăugat el.

Una dintre cele mai mari filiale ale PNL, cea ieșeană, părea în continuare divizată. Duminică însă, moțiunea lui Ludovic Orban a fost aprobată cu 89 de voturi „pentru” și 3 „împotrivă”. Actualul şef al filialei (Alexandru Muraru) îl susţine pe premier, iar fostul şef (Costel Alexe) pe actualul preşedinte.

Declarații anti-Cîțu

O declarație ieșită din tipare a venit din partea unuia dintre cei mai influenți senatori – Ion Iordache, chiar din aripa liderului de la Gorj, Dan Vîlceanu. Într-o postare pe contul său de socializare, acesta arată că este profund întristat când vede că „șansa de dezvoltare a României este aruncată la gunoi cu atâta imaturitate”. „Au primit cadou un Guvern, o majoritate parlamentară stabilă și o echipă liberală unită în jurul unui program de guvernare. Au distrus tot, iar blatul cu PSD a pus capacul. În loc să arătăm lumii cât de multe poate realiza echipa liberală, în goana lor după putere au călcat totul în picioare”, susține senatorul.

„În goana lor după putere, au călcat totul în picioare! Nu pot accepta să fiu asociat cu asemenea politică distructivă! (…) Succesul, banii și funcțiile nu mi-au luat mințile cum văd că se întâmplă la unii dintre colegi!”, a completat Iordache.

Citește și: Nicușor Dan s-a răzgândit: „Nu se pune problema ca stimulentele pentru nou-născuţi sau voucherele materna să nu mai fie plătite”

Cele mai citite

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

Rezultate provizorii ale alegerilor prezidențiale, turul 1: Călin Georgescu conduce, Elena Lasconi pe locul doi

Cu peste 99% dintre secțiile de votare raportate, candidatul independent Călin Georgescu conduce detașat în rezultatele parțiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), acumulând...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...
Ultima oră
Pe aceeași temă