-0.2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăPoliticăLovitură de teatru: Adio referendum „Fără penali în funcții publice”!

Lovitură de teatru: Adio referendum „Fără penali în funcții publice”!

Deși inițial plenul trebuia să aibă loc online, conducerea Senatului s-a răzgândit și a cerut prezență fizică. Constantând că nu există cvorum, a suspendat ședința astfel că inițiativa nu a putut fi dezbătută și votată. Săptămâna viitoare va fi prea târziu pentru ca referendumul să mai fie organizat odată cu alegerile, așa cum cerea USR PLUS. Celalalte partide s-au dat și ele susținătoare ale ideii că persoanele condamnate nu trebuie să se mai afle în posturi cheie în România, însă faptele au arătat altceva.

Ziua de ieri în Senat a fost marcată de discuții despre procedură și calendar, ținând cont că inițiativa s-a aflat pe masa senatorilor. În afară de USR, PSD și PNL au anunțat încă de dinaintea întrunirii plenului că susțin inițiativa și o vor vota.

Ea fusese deja aprobată de Camera Deputaților și avea nevoie de 90 de voturi „pentru” în Senat pentru ca apoi să ajungă la Curtea Constituțională. În acest caz, judecătorii au un termen de cinci zile să verifice dacă ea este conformă cu Legea fundamentală, iar apoi procedura trebuie pusă în funcțiune astfel încât buletinele de vot să fie pregătite pentru ziua alegerilor. 

Organizarea în maximum 30 de zile

„Referendumul trebuie organizat în ultima duminică din perioada de 30 de zile după votul final din Parlament. Asta înseamnă că ultima duminică reprezintă data de 6 decembrie”, a declarat pentru România liberă senatorul USR George Edward Dircă.

El a adăugat că cele două situații posibile înaintea votului erau ca dacă plenul accepta același text ca cel care a trecut de Camera Deputaților atunci se declanșa procedura referendumului, iar dacă textul se modifica, atunci se declanșa o procedură de mediere între cele două camere, care putea duce la amânare.

„Nu am avut discuții, dar mi-e greu să cred că dacă grupurile au votat într-un sens la Cameră, ar vota altfel la Senat. Vreau să văd și eu politicianul care în timpul campaniei electorale votează împotriva unui astfel de principiu”, a spus Dircă, întrebat dacă au existat negocieri de susținere cu alte partide.

Useristul este cel care a asigurat cvorumul pentru deblocarea ședințelor Biroului Permanent al Senatului, însă susține că nu a existat o înțelegere cu PSD. Dircă spune că blocarea nu mai avea rost la acel moment, miza fiind legea privind stabilirea datei alegerilor de către Parlament pe care PNL și USR voiau să o blocheze. „Noi am ținut Senatul blocat acele două săptămâni când, conform calendarului, se puteau amâna alegerile. Pentru că am intrat în campanie electorală, acum alegerile nu se mai pot amâna. Când am depășit acel termen, practic în acest moment, amânarea alegerilor nu mai este posibilă (…), din acest moment nu mai avea rost. De ce să mai ținem Senatul blocat?”, a spus Dircă.

La rândul său, copreședintele USR PLUS Dan Barna a făcut apel la toate partidele să voteze inițiativa. „Este o zi istorică astăzi pentru România. După efortul de doi ani de zile, după ce un milion de cetăţeni au cerut lucrul acesta, iniţiativa cetăţenească ‘Fără penali în funcţii publice’ este astăzi pe ordinea de zi a Senatului. Fac apel la preşedinţii partidelor, fac apel la domnul Orban, la domnul Ciolacu, la domnul Kelemen Hunor, la domnul Tomac: trimiteţi-vă senatorii astăzi la vot”, a transmis Barna, la Palatul Parlamentului.

PSD se erijează în susținări

În urmă cu un an, PSD, Pro România și UDMR au boicotat proiectul încercând prin tertipuri legislative să blocheze punerea lui pe ordinea de zi a Camerei Deputaților. Acum, PSD se erijează în susținător al proiectului.

Pesedistul Robert Cazanciuc, care asigură conducerea Senatului ca vicepreședinte, susține că PSD a votat inițiativa și la Camera Deputaților și a propus organizarea referendumului pe 23 august, însă restul partidelor s-au opus pe motiv de pandemie. „După cum știți deja, pe listele PSD pentru parlamentare nu se găsește nicio persoană trimisă în judecată. Nu discutăm de persoane condamnate așa cum prevede inițiativa „Fără penali în funcții publice”. Decizia PSD-ului a fost în spiritul inițiativei de a nu avea penali în funcții publice”, a spus Cazanciuc.

Cât privește faptul că inițiativa nu avea un raport de la comisia juridică înaintea plenului, Cazanciuc a susținut că proiectul putea primi vot în plen și fără raport. Inițiativa primise vot favorabil marți de la Comisia de constituționalitate a Senatului.

O altă problemă a fost însă aceea că senatorii nu primiseră în timp util înștiințarea că plenul va avea loc fizic, ci știau că vor putea participa online. Cazanciuc a explicat că decizia urma a se lua în funcție de cvorum la momentul respectiv. 

Întrebat cum comentează schimbarea de perspectivă a PSD, care inițial se opusese inițiativei, Cazanciuc a spus: „În momentul de față, aveți o altă conducere a PSD, o altă decizie politică, aveți o altă listă de parlamentari… suntem într-o altă situație”, a spus el.

Condiție de susținere a Guvernului

Susținerea acestui proiect a fost una dintre condițiile pe care USR le-a pus PNL-ului pentru a-l susține la guvernare în urmă cu un an.

Acum, liberalii s-au unit și ei în declarații de susținere vizavi de inițiativa ”Fără penali”. Atât liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, cât și senatorul Alina Gorghiu au spus că PNL a susţinut întotdeauna iniţiativa „Fără penali în funcţii publice” şi că urma să voteze pentru aceasta. „PNL a susţinut întotdeauna „Fără penali”. Preşedintele Klaus Iohannis a şi iniţiat un referendum complementar, să zic aşa, bine, un referendum diferit, care a fost votat de peste şapte milioane de români. Împreună cu USR-ul, am formulat nişte amendamente la Camera Deputaţilor, amendamente care au fost respinse. Astăzi (nr – ieri) urmează să vedem ce decide majoritatea parlamentară, că noi nu avem majoritatea acolo”, a declarat Fenechiu la RFI.

Iniţiativa cetăţenească „Fără penali în funcţii publice” fusese adoptată pe 14 iulie, de Camera Deputaţilor în calitate de prim for sesizat. Atunci întrunise 295 de voturi „pentru” şi o abţinere.

 

Cele mai citite

Firmele mici, obligate să implementeze SAF-T de la 1 ianuarie. Fără softuri, nu se poate

Pentru companiile mici, aceste softuri reprezintă un demers care presupune costuri suplimentare Începând cu 1 ianuarie 2025, firmele mici din România vor fi obligate să...

Firmele mici, obligate să implementeze SAF-T de la 1 ianuarie. Fără softuri, nu se poate

Pentru companiile mici, aceste softuri reprezintă un demers care presupune costuri suplimentare Începând cu 1 ianuarie 2025, firmele mici din România vor fi obligate să...

UE analizează piețele agricole post-invazie în Ucraina: măsuri urgente pe masa Consiliului Agricultură și Pescuit

Miniștrii Agriculturii pregătesc strategii pentru 2025 la reuniunea Consiliului UE de la Bruxelles Miniștrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc luni, la...
Ultima oră
Pe aceeași temă