”Parlamentul European tocmai a confirmat-o oficial pe Laura-Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european. Decizia a fost luată în Conferinţa preşedinţilor grupurilor politice din Parlament. A fost ultima ştampilă de care doamna Kovesi a avut nevoie şi a obţinut-o”, scrie Siegfried Mureşan.
El spune că începând de astăzi, noul procuror-şef european se poate apuca de treabă, având un an la dispoziţie să pună la punct noul Parchet European care trebuie să fie funcţional până la finalul anului viitor.
Lun,, Consiliul UE a confirmat-o pe Laura Codruîa Kovesi pentru a deveni primul procuror-şef european.
”Prioritatea Consiliullui este ca Parchetul European să fie funcţional până în noiembrie 2020. În acest sens, numirea procurorului şef european devine urgentă . Dna Kövesi, ca prima ocupană a acestui post, va avea sarcina de a crea EPPO de la zero. Misiunea pe parcursul celor şapte ani de mandat va consta în special în construirea structurii administrative şi operaţionale a biroului şi în stabilirea unor bune relaţii de lucru cu autorităţile judiciare naţionale. Consiliul va continua să monitorizeze înfiinţarea biroului pentru a ne asigura că avem un EPPO eficient, care va deveni piatra de temelie a luptei noastre împotriva fraudei şi corupţiei vizând banii UE”, a declarat atunci Anna-Maja Henriksson, ministrul Justiţiei, din partea preşedinţiei finlandeze a Consiliului.
Consiliul UE şi Parlamentul European au ajuns în 24 septembrie la un acord pentru desemnarea Laurei Codruţa Kovesi procuror-şef al Parchetului European.