0.3 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăPoliticăKlaus Iohannis, prezent la evenimentul dedicat Zilei Internaționale a Francofoniei

Klaus Iohannis, prezent la evenimentul dedicat Zilei Internaționale a Francofoniei

Președintele României, Klaus Iohannis, a participat joi, 16 martie 2023, la Palatul Cotroceni, la segmentul la nivel înalt al evenimentelor care marchează aniversarea, anul acesta, a 30 de ani de când țara noastră este membru cu drepturi de depline al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF).

Astfel, Președintele României a avut o întrevedere cu Secretarul General al OIF, Louise Mushikiwabo, care efectuează o vizită în România, în perioada 16-17 martie 2023, la invitația șefului statului român.

În cadrul întâlnirii cu Secretarul General Louise Mushikiwabo, Președintele Klaus Iohannis și-a exprimat aprecierea pentru excelenta cooperare cu OIF, Organizație în care țara noastră are un rol deosebit, de Stat-far al regiunii Europei Centrale şi de Est.

Iohannis a evidențiat că România va rămâne un stat angajat în mişcarea francofonă, urmărind atingerea obiectivelor şi ţintelor Cadrului Strategic 2023-2030.

În context, Președintele Klaus Iohannis a subliniat interesul României, în calitate de important contribuitor la activitatea şi bugetul Organizaţiei, de a obține o poziție de vârf în cadrul Organizației Internaționale a Francofoniei, fie la nivelul Secretariatului de la Paris, fie ca Reprezentant Regional al uneia dintre reprezentanțele externe ale OIF.

Preşedintele României şi Secretarul General al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei au avut, totodată, un schimb de opinii asupra situației internaţionale şi a multiplelor crize pe care războiul Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei le-a produs la nivel global, cu efecte grave asupra economiei şi securităţii alimentare în multe dintre ţările francofone.

La rândul său, Secretarul General Louise Mushikiwabo a transmis Preşedintelui Klaus Iohannis felicitările sale și ale Organizației pentru aniversarea celor 30 de ani de Francofonie instituţională, un eveniment care este în atenţia întregii mişcări francofone, în care România joacă de la înfiinţare un rol deosebit de important.

După convorbirile oficiale, Președintele Klaus Iohannis și Secretarul General Louise Mushikiwabo au deschis lucrările Conferinței „Francofonia viitorului: educaţia pentru dezvoltare durabilă!ˮ, desfășurate sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Reuniunea la nivel înalt inaugurată de Președintele României a reprezentat evenimentul central de marcare a celor 30 de ani de apartenență a țării noastre la Francofonia instituțională, titlul Conferinței constituind de altfel tema fanion a momentului aniversar din acest an.

Conferinţa de la Palatul Cotroceni, la care au mai participat Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, și înalți reprezentanți ai structurilor francofone, miniștri ai educației din România, Franța, Maroc, Mauritius, Camerun, New Brunswick – Canada, a oferit ocazia de a face cunoscut statutul țării noastre, care ocupă locul al doilea la nivel global ca număr de filiere francofone afiliate Agenţiei Universitare a Francofoniei. În intervențiile susținute, miniștrii educației au prezentat exemple de bune practici dezvoltate la nivel național în domeniul educației pentru dezvoltare durabilă.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă