23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăKelemen Hunor: UDMR nu a promis sprijin Guvernului PNL

Kelemen Hunor: UDMR nu a promis sprijin Guvernului PNL

Liderul maghiar spune că are o serie de propuneri şi că va discuta cu grupurile parlamentare ale partidului săptămâna viitoare.

„Noi credem că trebuie să continuăm aceste discuţii, vom prezenta grupurilor noastre săptămâna viitoare tot ce am discutat azi. Nu am promis sprijin, am spus că vom discuta cu grupurile noastre, fiindcă nivelul de încredere între Uniunea Democrată Maghiară din România şi Partidul Naţional Liberal este la un nivel scăzut din cauza celor întâmplate în anii care au trecut şi de aceea e nevoie de discuţii foarte sincere şi de foarte multe ori de discuţii mai aprofundate ca să vedem ce doreşte să facă Guvenrul, dacă are nevoie de sprijinul nostru. Dacă nu are nevoie de sprijinul nostru, sigur, nu e nevoie nici de discuţii mult aplicate” a spis liderul maghiar. Acesta a precizat că un acord scris ar fi „soluţia optimă”. 

„Am vorbit şi despre acest lucru, ca eventual să ne gîndim şi la un acord scris, nu am luat o decizie în privinţa unui acord scris, dar eu am experienţa politică românească nu prea lungă, doar de 20 de ani, nu am 30 de ani, că şi acordurile scrise de foarte multe ori sunt încălcate” a spus el.
Kelemen a precizat că nu a discutat cu Ludovic Orban despre alegerile anticipate pentru că aceste nu pot fi organizate. 

„Dacă guvernul a fost învestit, nu se mai pune problema anticipatelor, deci nu am intrat în acest subiect. Eu am spus de mai multe ori că nu dorim anticipate,  dar suntem pregătiţi pentru anticipate şi mâine, dacă se vor organiza”.
 
Preşedintele UDMR a precizat că l-a întrebat pe premierul desemnat care este programul cu care va veni în faţa Parlamentului pe un an şi deşpre “problemele reale cu care de confruntă ţara”, dar şi despre perspectiva fiscal şi bugetară pentru următorul an. 
În acest context, Kelemen Hunor a spus că maghiarii din România sunt interesaţi de o rectificare “foarte rapidă” şi că până pe 10-15 decembrie Parlamentul să primească un proiect de buget pentru anul următor. 
„Să se schimbe un pic filosofia bugetară, bazat pe investiţii” a spus Kelemen Hunor. Acesta a sprecizat că a cerut premierului desemnat să nu modifice legea electorală înainte de scrutinul parlamentar de anul viitor. 
 
„Noi am cerut fără ordonanţe de urgenţă în ceea ce priveşte legile justiţiei, fără ordonanţe de urgenţă în ceea ce priveşte sistemul electoral şi fără asumarea răspunderii în faţa Parlamentului. Să nu schimbăm legea electorală prin intervenţia Guvernului în anul 2019 înainte de alegerile locale şi parlamentare”, a explicat liderul UDMR.
El a precizat că a solcitat premierului desemnat alocarea a 6% din PIB pentru educaţie în bugetul de anul viitor.

 

Cele mai citite

Antrenor dat afară pentru că a avut o relație cu o jucătoare. Anunțul clubului englez Leicester City

Formația engleză de fotbal feminin Leicester City și-a concediat antrenorul, pe Willie Kirk, după ce acesta a fost acuzat că a încălcat codul de...

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...
Ultima oră
Pe aceeași temă