Orban a fost ironic la adresa Opoziției, spunând că încă nu știe nimic de moțiunea de cenzură, dar o așteaptă până la finalul sesiunii.
Orban a declarat, miercuri, în conferință de presă, la Parlament, că au fost depuse două proceduri parlamentare de către grupurile parlamentare din Opoziție. Este vorba despre moțiunea simplă contra ministrului Cristian Ghinea, depusă de PSD, și de o solicitare privitoare la Ora Guvernului, în care se cere participarea ministrului Energiei, Virgil Popescu, depusă de AUR:
„Moțiunea simplă contra ministrului Cristian Ghinea va fi dezbătută luni, de la ora 16.00, iar votul va fi marți, odată cu votul final din plenul de respingeri. În ceea ce privește Ora Guvernului, solicitată de Grupul Parlamentar AUR, (…), se va desfășura marți, la începutul programului de plen”, a spus Orban.
Președintele Camerei Deputaților a spus, ironic, că deocamdată nu știe nimic de moțiunea de cenzură.
„Așteptăm până la finalul sesiunii”, a mai spus Orban.
Întrebat dacă are emoții că va trece moțiunea simplă contra ministrului Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, Orban a răspuns că, din punctul său de vedere, Opoziția folosește acest instrument parlamentar regulamentar, moțiunea simplă, doar pentru a mai exprima puncte de vedere și critici cu privire la PNRR.