Provocări comune, viitor sustenabil”, în care afirmă că acţiunile unor entităţi din ultimii ani asupra mediului de securitate au conferit noţiunilor de securitate naţională şi globală două noi atribute, de complexitate şi interdependenţă. El subliniază faptul că România îşi reafirmă obiectivele privind stabilizarea regiunii prin dialog şi soluţionarea paşnică a divergenţelor şi susţine eforturile de promovare a parteneriatelor şi a iniţiativelor regionale dedicate identificării şi abordării eficiente a provocărilor de securitate cu care se confruntă regiunea.
„Programul <<Securitate în regiunea Mării Negre. Provocări comune, viitor sustenabil>> se dovedeşte, şi în acest an, un excelent cadru de analiză focalizat pe dinamica situaţiei specifice acestei zone. Este o iniţiativă care încurajează explorarea unor perspective complexe, fiind rezultatul cooperării academice dintre Serviciul Român de Informaţii, prin Academia Naţională de Informaţii «Mihai Viteazul», Harvard University şi National Intelligence University din Statele Unite ale Americii, sub patronajul Preşedintelui României”, transmite Klaus Iohannis printr-un mesaj.
Preşedinele a salutat prezenţa la această ediţie a participanţilor din 16 state, reprezentanţi ai decidenţilor politici regionali, europeni şi euroatlantici, personalităţi ale lumii academice şi ale societăţii civile. El afirmră că dezvoltarea programului confirmă atât importanţa acordată evenimentului de către România, cât şi interesul crescut pentru situaţia regiunii.
Klaus Iohannis spune că acţiunile unor entităţi din ultimii ani şi ale unor factori non-statali asupra mediului de securitate au conferit noţiunilor de securitate naţională şi globală două noi atribute, de complexitate şi interdependenţă. În plus, caracterul transnaţional al multor ameninţări la adresa securităţii impun cooperarea statelor riverane din zona Mării Negre.
“În prezent, situaţia de securitate din Regiunea Extinsă a Mării Negre este caracterizată de volatilitate şi este marcată de existenţa potenţialului de conflict, tendinţe care vor persista, probabil, pe termen scurt şi mediu. Peisajul geostrategic regional este influenţat şi de o serie de ameninţări şi provocări actuale, precum terorismul internaţional, războiul hibrid, asertivitatea unor actori, conflictele îngheţate, criza migraţiei, agresiunile cibernetice şi comunicaţionale”, mai spune preşedintele.
Potrivit lui, statele din zona Mării Negreu au nevoie de utilizarea tuturor căilor de comunicare internaţionale.
“Într-un astfel de context complex şi dinamic, este cu atât mai importantă utilizarea tuturor căilor de comunicare internaţională, inclusiv a parteneriatelor academice, dezbaterilor libere, cooperării, transparenţei şi a dialogului. Statele din Regiunea Mării Negre au nevoie de toate aceste instrumente pentru a-şi promova sustenabil interesele care le unesc şi pentru a-şi contura o viziune comună cu privire la un climat de securitate stabil şi predictibil, deschis progresului şi democraţiei participative”, se mai arată în mesaul preşedintelui.
Ediţia din acest an a programului “Securitate în Regiunea Mării Negre. Provocări comune, viitor sustenabil” este dedicată dezbaterii asupra modului în care poate evolua această regiune, prin cunoaşterea factorilor de conflict şi identificarea acelor oportunităţi prin care putem avansa viziunea unei dezvoltări durabile a întregii zone.
“România îşi reafirmă obiectivele privind stabilizarea regiunii prin dialog şi soluţionarea paşnică a divergenţelor. Cooperarea regională eficientă este una dintre principalele modalităţi de a promova stabilitatea, creşterea economică şi interconectivitatea. Nicio ţară nu are puterea şi resursele de a soluţiona singură complexele probleme cu care se confruntă lumea contemporană. De aceea, soluţia contracarării riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii globale, europene, ca şi a celei din regiunea Mării Negre constă în intensificarea cooperării internaţionale, având drept bază respectarea normelor dreptului internaţional”, consideră şeful statului.
Acesta spune că principalele elemente care conturează profilul strategic al României stabilesc premisele unei cooperări regionale intensificate şi constau în contribuţiile ţării noastre în domeniul securităţii, în cadrul formatelor de cooperare la care participăm, în demersurile de consolidare a propriilor capabilităţi, precum şi în asumarea unui rol constructiv, de liant la nivel regional şi european.
În acelaşi timp, apreciază preşedintele Klaus Iohannis, amplificarea dimensiunii economice a colaborării regionale poate aduce beneficii ţărilor din regiune, precum şi altor state interesate.
“Marea Neagră reprezintă acum, la fel ca şi în trecut, o punte importantă de legătură între Europa, Orientul Mijlociu şi Asia Centrală, cu posibilitatea valorificării Dunării drept coridor de tranzit către Europa Centrală, regiunea Mării Baltice şi spre Marea Mediterană”, apreciază Iohannis.
Acesta susţine în continuare eforturile de promovare a parteneriatelor şi a iniţiativelor regionale dedicate identificării şi abordării eficiente a provocărilor de securitate cu care se confruntă regiunea Mării Negre, având în vedere că statelor europene le revine rolul de a menţine echilibrul în acest areal.
“În ultimii ani, ideile generate în cadrul programului dumneavoastră au adus o contribuţie consistentă la nivelul de cunoaştere sistematizată în domeniul securitar. Am certitudinea că şi ediţia din acest an a programului «Securitate în Regiunea Mării Negre. Provocări comune, viitor sustenabil» va constitui, de asemenea, o bună oportunitate de a comunica şi aborda problemele regionale, cu deschiderea specifică mediului academic. Sunt convins că şi concluziile la care veţi ajunge se vor dovedi utile în sintetizarea unor soluţii viabile, care să sporească rezilienţa societăţilor noastre şi să contribuie la mai buna pregătire a specialiştilor în domeniul securităţii în regiunea Mării Negre”, conchide preşedintele României.