3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăPoliticăIohannis l-a primit la Cotroceni pe președintele Germaniei. VIDEO

Iohannis l-a primit la Cotroceni pe președintele Germaniei. VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, la Palatul Cotroceni, pe omologul său german, Frank-Walter Steinmeier, care efectuează până vineri o vizită de stat în România.

Preşedintele federal a fost primit cu onoruri militare.

Din delegaţia preşedintelui Klaus Iohannis fac parte ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, consilierii prezidenţiali Luminiţa Odobescu, Diana Păun, Daniela Bârsan, Delia Dinu, Cosmin Marinescu.


Cei doi preşedinţi vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale, urmate de declaraţii de presă comune.

Administraţia Prezidenţială a arătat că discuţiile celor doi şefi de stat se vor axa pe dezvoltarea şi aprofundarea cooperării româno-germane în toate domeniile de actualitate, în plan politic, de securitate şi economic. Cei doi preşedinţi vor transmite un mesaj de solidaritate şi sprijin pentru Ucraina şi poporul ucrainean în faţa agresiunii brutale a Federaţiei Ruse. De asemenea, în cadrul convorbirilor vor fi abordate sprijinul şi susţinerea puternice ale celor două ţări pentru Republica Moldova.

Cei doi şefi de stat vor avea şi un schimb de opinii privind evoluţia situaţiei de securitate şi consolidarea în continuare a posturii de apărare înaintată pe Flancul Estic al NATO, în pregătirea Summitului de la Vilnius.

Preşedintele Germaniei urmează să se întâlnească cu prim-ministrul Nicolae Ciucă, preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu. Preşedintele Steinmeier are planificată şi o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii de afaceri.

Joi, preşedinţii Klaus Iohannis şi Frank-Walter Steinmeier se vor afla la Sibiu. Preşedintele Germaniei îşi va încheia vizita în România, vineri, la Timişoara. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Ordonanța „Trenuleț” 2024 – măsuri dure pentru echilibrarea bugetului

Pensii înghețate până la aprobarea bugetului pe 2025, salariile bugetarilor blocate la nivelul din 2024, semnale clare de austeritate pentru anul viitor Proiectul Ordonanței „Trenuleț”...

Programul marilor magazine de Crăciun și Revelion 2024

Ca în fiecare an, marile lanțuri de magazine din România adaptează programul, ținând cont de Sărbători De Crăciun, 25 decembrie, și în prima zi din...

Doar 35% dintre americani au încredere în sistemul judiciar al SUA

Noul sondaj Gallup confirmă că americanii înțeleg pe deplin că instanțele antidemocratice au atins în mod inexplicabil această supremație Lipsa de încredere a americanilor în...
Ultima oră
Pe aceeași temă