6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăPoliticăIohannis îi dă replica lui Orban: România susține drepturile minorităților

Iohannis îi dă replica lui Orban: România susține drepturile minorităților

Președintele Klaus Iohannis a subliniat, cu prilejul unei vizite în Transilvania, că România susține drepturile minorităților, dându-i astfel o replică premierului Ungariei, Viktor Orban.

„În România anului 2022, cultura şi tradiţiile minorităţilor naţionale sunt apreciate şi promovate, iar plusvaloarea adusă de acestea este recunoscută de societate. Într-o societate modernă şi democrată dialogul intercultural este în firescul lucrurilor şi devine sursă a prosperităţii. România va continua să apere drepturile şi interesele minorităţilor sale şi să depună eforturi pentru a construi o societate cât mai incluzivă şi tolerantă”, a declarat președintele Iohannis.

Șeful statului a făcut aceste precizări duminică, 31 iulie, la Festivalul „Săptămâna Haferland” din localitatea Criţ (judeţul Braşov). Festivalul este dedicat tradițiilor etnicilor germani din România. Șeful statului a fost însoțit la acest eveniment de premierul Nicolae Ciucă.

România susține drepturile minorităților, Ungaria nu amintește nimic în acest sens

Declarațiile făcute în acest context de președintele Iohannis vin la o săptămână după ce premierul Ungariei, Viktor Orban, a venit în vizită neoficială la Tușnad și a făcut câteva declarații controversate. Orban critica, în acel cadru, „amestecul de populații” din unele țări europene. Publicul de la Tușad n-a părut impresionat de mesajul transmis de premierul Ungariei. Dar apoi, declarațiile citite de Orban au generat un scandal internațional. Premierul Ungariei a fost chiar acuzat că ar avea idei rasiste. În semn de protest față de ideile șefului ei, o veche consilieră a lui Orban a demisionat.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

S.O.S. a sesizat CCR în privința expirării mandatului lui Klaus Iohannis

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm...

Programul de guvernare propune stimulente pentru tinerii absolvenți și subvenții pentru angajatori

Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată vor primi o primă de stabilitate pe o...

Zimbrul renaște în Munții României, după mai bine de două secole de absență

Reintroducerea zimbrilor în pădurile din România marchează o reușită importantă în conservarea naturii Zimbrul, unul dintre cele mai emblematice animale sălbatice ale Europei, a revenit...
Ultima oră
Pe aceeași temă