4.3 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăPoliticăIohannis, discurs oficial fără atac direct la adresa coaliției

Iohannis, discurs oficial fără atac direct la adresa coaliției

”Celebrez, alături de dumneavoastră, un moment măreţ în istoria europeană: Ziua Unităţii Germane şi, în acelaşi timp, ziua unui nou început pentru Europa. Această zi a însemnat şi startul unui proces de transformare a Uniunii Europene, care, prin forţele reunite ale statelor membre, a trebuit să îşi consolideze eficienţa şi solidaritatea. Pentru că, aşa cum spunea Konrad Adenauer, «soarta Europei este şi soarta fiecărui stat european». Ziua de 3 octombrie are o simbolistică specială nu doar pentru Germania, ci şi pentru întregul continent european, prin valorile pe care le întruchipează – pace, unitate şi solidaritate. Acestea stau astăzi la baza comunităţii de valori şi de principii democratice din care facem parte împreună”, a spus Klaus Iohannis în timpul evenimentului organizat cu prilejul Zilei Unităţii Germane.

El a mai spus că în urmă cu 28 de ani poporul german şi-a realizat visul de a trăi din nou împreună, unit în cadrul aceluiaşi stat.

”2018 este, totodată, şi anul în care România celebrează 100 de ani de la făurirea statului modern, un secol de când poporul român şi-a îndeplinit dorinţa Unirii şi a învăţat care este puterea solidarităţii. Minoritatea germană din Transilvania a fost prima care, prin Declaraţia de la Mediaş, a recunoscut Unirea. Astfel de lecţii de istorie ne arată că unitatea reprezintă o condiţie sine qua non pentru progres, atât în plan naţional, cât şi în cadru european. De aceea, eforturile noastre comune pentru păstrarea unităţii trebuie să continue. În aceste timpuri în care tendinţele de dezbinare devin puternice, noi trebuie să rămânem uniţi”, a adăugat şeful statului.

 
 
Şeful statului a mai spus că România şi Germania împărtăşesc o viziune comună cu privire la proiectul european, întărită de spiritul profund pro-european al celor două ţări.

”Ne aflăm la doar câteva luni înainte de prima Preşedinţie română a Consiliului Uniunii Europene. Doresc să vă asigur de angajamentul ferm al României pentru consolidarea proiectului european. Deşi se prefigurează multe provocări, suntem hotărâţi să le facem faţă şi să contribuim la identificarea de soluţii eficiente şi la consolidarea rolului Uniunii pe scena internaţională”, a mai arătat Klaus Iohannis.

 
În opinia preşedintelui Iohannis, relaţiile bilaterale româno-germane au o natură specială, strategică, bazându-se pe prietenie şi încredere.

”Ziua de 3 octombrie reprezintă o confirmare a faptului că unitatea în acţiune este putere. Învăţând din trecut, a sosit timpul să ne unim forţele şi să acţionăm pentru o Europă a consensului şi a solidarităţii! Alles Gute zum Tag der Deutschen Einheit! La mulţi ani!”, a mai spus, în încheiere, Iohannis.

Cele mai citite

Prima întâlnire PSD-PNL-USR-UDMR pentru viitoarea guvernare va avea loc miercuri. Csoma Botond: Să găsim un numitor comun

Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, afirmă că miercuri va avea loc prima discuţie PSD-PNL-USR-UDMR pentru o viitoare guvernare, el arătând că este...

Campionatul european de handbal feminin-EHF EURO 2024: România-Serbia 27-25. România s-a calificat în grupele principale

Naţionala României s-a calificat în grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin - EHF EURO 2024, care are loc în Austria, Ungaria...

ONU: Rusia acuză Ucraina că sprijină rebelii care luptă în nord-vestul Siriei

Ambasadorul rus la ONU a acuzat marţi Ucraina că sprijină militar luptătorii din grupul islamist radical Hayat Tahrir al-Sham (HTS) care desfăşoară o ofensivă...
Ultima oră
Pe aceeași temă