15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăIohannis, de Ziua Mondială a Mediului: ”Avem o ţară foarte frumoasă, dar...

Iohannis, de Ziua Mondială a Mediului: ”Avem o ţară foarte frumoasă, dar plină de deşeuri”

Într-uh  mesaj făcut public cu ocazia Zilei Internaționale a Mediului, Președintele a subliniat faptul că autorităţile trebuie să rezolve rapid situaţia gropilor neconforme şi ilegale de gunoi şi să creeze un cadru legislativ şi infrastructural pentru a capta deşeurile în economia circulară.

”Ziua Mondială a Mediului Înconjurător este dedicată anul acesta restaurării ecosistemelor. Cu această ocazie, Națiunile Unite vor lansa Deceniul 2021-2030 pentru refacerea ecosistemelor, urmând să fie propusă o Alianță Globală pentru Refacerea Ecosistemelor. Este o temă importantă pentru România și am încredere că țara noastră se va alătura în următorul deceniu efortului de restaurare a ecosistemelor.

Ecosistemele furnizează servicii esențiale pentru viața oamenilor și au un rol critic în combaterea schimbărilor climatice și protejarea biodiversității. Timp de prea multă vreme însă le-am exploatat și am contribuit la distrugerea lor. La nivel global, dispar, într-un ritm alarmant, păduri, recife de corali, specii de plante, insecte și animale. Unele dintre aceste pierderi sunt ireversibile. Dacă nu oprim acum aceste fenomene, vom lăsa o planetă mult mai săracă pentru generațiile viitoare”, se arată în mesajul Președintelui.

Klaus Iohannis consideră că trebuie luate măsuri imediate, la nivel național și internațional, prin care mediul înconjurător să fie tratat cu respect, admirație și apreciere pentru ce oferă: ”Responsabilitatea este a noastră, a tuturor. La nivel individual, trebuie să schimbăm modul în care consumăm și să ne comportăm zi de zi reducând impactul pe care acțiunile noastre îl au asupra mediului înconjurător. Companiile trebuie să adopte modele de business „verzi”, iar fermierii și producătorii mijloace de producție mai sustenabile. Guvernul, la rândul său, are obligația de a investi în protejarea și refacerea ecosistemelor, iar școala de a pregăti viitori adulți activi, responsabili cu mediul înconjurător și implicați în acțiuni pentru binele Planetei”.

În mesajul său, Președintele a punctat și imperativele ecologizării în plan național.

”Avem o țară foarte frumoasă, dar în nenumărate locuri plină de deșeuri. Ecosistemele din România sunt sub presiune mare din cauza deșeurilor pe care le găsim mult prea des în natură. Sunt ambalaje lăsate în parcuri, pet-uri aruncate în șanțuri în drum spre stațiunile montane, materiale de construcție lăsate pe câmpuri, piese de mobilier abandonate la margine de drumuri. Autoritățile trebuie să pună la dispoziție sisteme și insule de colectare selectivă a deșeurilor ușor accesibile cetățenilor, iar cetățenii să conștientizeze cât de important este să facă efortul de a preda deșeurile în locurile amenajate. De asemenea, autoritățile trebuie să rezolve rapid situația gropilor neconforme și ilegale de gunoi și să creeze un cadru legislativ și infrastructural pentru a capta deșeurile în economia circulară. Nu putem da timpul înapoi pentru a stopa degradarea ecosistemelor, dar ne putem schimba chiar de astăzi comportamentul pentru a restaura ecosistemele. Să acceptăm rolul fundamental pe care îl joacă ecosistemele în viața noastră și să ne raportăm cu mai multă grijă la mediul înconjurător!”, este mesajul lui Klaus Iohannis.

Cele mai citite

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Piedone, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Voi câștiga alegerile cu 42%”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti și a declarat că va câștiga alegerile cu 42%.„Se pare...
Ultima oră
Pe aceeași temă