5.6 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăPoliticăIohannis, apel către un consens politic pentru susținerea PNRR: ”Acest plan aparține...

Iohannis, apel către un consens politic pentru susținerea PNRR: ”Acest plan aparține României!”

30 de miliarde de euro, bani europeni, vor ajunge astfel în România, în schimpul unor ample reforme în sisteme cu componente sociale, cum ar fi cele referitoare la pensii şi salarii.

Iohannis a pledat pentru susținerea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), de către toate partidele, asigurând clasa politică de faptul că ”demersul nu are culoare politică, chiar dacă a fost elaborat cu mari eforturi și negociat intensiv la nivel european de actuala Coaliție de guvernare”. ”Acest plan aparține României, iar implementarea sa se va întinde oricum dincolo de mandatul actualului guvern. Abordările politicianiste sau criticile în notă electorală nu fac altceva decât să șubrezească șansele sale de reușită. Acum este momentul ca toate forțele politice responsabile să iasă din logica îngustă de partid, să dea dovadă de solidaritate, de responsabilitate și să susțină cu toate forțele acest efort național” – a afirmat președintele României.

Iată și declarația de presă a Președintele României, Klaus Iohannis, susținută vineri, 28 mai 2021:

”Am promulgat astăzi legea privind ratificarea deciziei referitoare la resursele proprii ale Uniunii Europene, proiect care a fost adoptat de plenul reunit al Parlamentului printr-un vot responsabil al majorității partidelor parlamentare, cu o majoritate de două treimi.

Ratificarea acestei decizii este foarte importantă, pentru că face posibilă alocarea fondurilor de redresare și reziliență tuturor țărilor din Uniune, bani care sunt extrem de necesari României.

Suntem la mai bine de un an de la debutul pandemiei, care a însemnat în primul rând o criză sanitară fără precedent, dar și o economie masiv afectată. Am depășit împreună o perioadă dificilă, care ne-a demonstrat, o dată în plus, cât de profunde sunt hibele unui stat lipsit de reforme sănătoase și de finanțări consistente în domenii esențiale.

Astăzi ne aflăm într-un moment în care știm că prin vaccinare și imunizarea majorității cetățenilor putem stopa această pandemie. De acum înainte, așadar, avem un obiectiv foarte precis: construirea României post-pandemice.

Asta nu înseamnă nici pe departe revenirea la starea de dinainte, ci tocmai un progres semnificativ spre o nouă etapă.

România post-pandemică este țara în care, în sfârșit, se investește masiv în infrastructură, se dezvoltă rețeaua de spitale și se creează centre medicale integrate în zonele rurale și urbane vulnerabile.

România post-pandemică este țara cu școli sigure și dotate modern, cu laboratoare funcționale. Vom investi în rețele de școli verzi, eficiente energetic, precum și în dezvoltarea sistemelor de educație timpurie și în învățământul dual.

România post-pandemică este țara cu administrație digitalizată, cu companii de stat reformate, cu un sector privat puternic și bine dezvoltat, cu noi oportunități de afaceri. O țară care protejează mediul, care alocă fonduri semnificative pentru reîmpădurire și combaterea schimbărilor climatice.

Pentru a atinge toate aceste obiective, avem nevoie și de un plan coerent, și de bani. Din fericire, le avem pe amândouă, sub forma Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, așa-numitul PNRR, prin care vom accesa banii europeni atât de necesari pentru proiecte vitale dezvoltării României.

PNRR are două linii majore de acțiune: Investiții și Reforme. Unele nu pot funcționa fără celelalte pe termen lung, pentru că noi urmărim să stimulăm prosperitatea economică în mod durabil, prin locuri de muncă bine plătite pentru români.

29,2 miliarde de euro prin PNRR și alte zeci de miliarde de euro sunt disponibile pentru țara noastră în cadrul financiar 2021 – 2027. Vorbim, așadar, de foarte mulți bani aflați la dispoziția României, circa 80 de miliarde de euro.

Sumele, deși foarte importante, sunt relevante doar dacă ele se materializează cu adevărat în proiecte de investiții și reforme. Fie că vorbim de sănătate, de educație, de infrastructura de transport, energie, agricultură sau de administrație publică, aceste fonduri pot produce schimbări fundamentale în viața românilor, îmbunătățiri reale ale nivelului de trai.

Se pot finanța astfel reforme de care România are nevoie acută pentru a se dezvolta și moderniza. Este o șansă uriașă, pe care nu avem voie să o irosim.

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este un plan ambițios, pe care îl susțin, dar bucuria finalizării lui este doar o bucurie de etapă.

Am făcut primul pas, unul important, dar adevărata provocare de acum începe, pentru că implementarea la timp a tuturor componentelor care alcătuiesc acest plan este absolut esențială.

Vreau să fim foarte bine pregătiți pentru etapa cea mai importantă, și anume punerea lui în aplicare și finalizarea reformelor propuse.

Împreună, accesând toate aceste fonduri europene puse la dispoziția țării noastre, putem construi proiectul unei generații, care să însemne schimbarea profundă a României. De reușita PNRR depinde într-o mare măsură cum va arăta viitorul societății noastre.

Din această perspectivă, acest demers nu are culoare politică, chiar dacă a fost elaborat cu mari eforturi și negociat intensiv la nivel european de actuala Coaliție de guvernare, o Coaliție care înțelege foarte bine care sunt nevoile de dezvoltare ale țării noastre și ce trebuie făcut pentru a ne atinge obiectivele.

Acest plan aparține României, iar implementarea sa se va întinde oricum dincolo de mandatul actualului guvern.

Abordările politicianiste sau criticile în notă electorală nu fac altceva decât să șubrezească șansele sale de reușită.

Acum este momentul ca toate forțele politice responsabile să iasă din logica îngustă de partid, să dea dovadă de solidaritate, de responsabilitate și să susțină cu toate forțele acest efort național.

Fac un apel la guvernanți să continue demersurile, inclusiv cele de comunicare, astfel încât la nivel central să fie foarte clare procedurile pentru accesarea proiectelor și termenele pentru finalizarea reformelor.

Fac, totodată, un apel către primari, către autoritățile locale, ca imediat după aprobarea Planului de către Comisia Europeană să înceapă deja să pregătească și să identifice acele proiecte care se încadrează în condițiile cerute.

Este nevoie de mobilizarea tuturor instituțiilor statului, într-un efort administrativ la scară națională fără precedent.

Totodată, mediului de afaceri îi revine un rol deosebit de important, în special companiilor care vor fi implicate în proiectele majore de investiții din domeniile cheie ale Planului, precum infrastructura de sănătate, infrastructura de transport sau cea de energie.

Efortul conjugat al statului și al mediului privat se va vedea în următoarea perioadă nu numai în ceea ce privește proiectele din PNRR, dar și în absorbția fondurilor europene din programele operaționale pe care țara noastră le va accesa.

România post-pandemică nu este doar un concept abstract. Este o oportunitate istorică de a lăsa în urmă ceva durabil și de a fi mai bine pregătiți să depășim orice criză care poate apărea în viitor”.

Cele mai citite

Ucraina anunță atacuri asupra unei baze aeriene strategice și a unui port rusesc de la Marea Neagră

Autoritățile de la Kiev au raportat miercuri lovituri asupra unei baze aeriene cheie a aviației ruse și asupra unui port strategic de la Marea...

George Simion recunoaște că măsurile programului de guvernare ale AUR sunt „aproape irealizabile” dacă Elena Lasconi iese președinte

Preşedintele AUR, George Simion, a transmis marţi, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţi ai sindicatelor, ai revoluţionarilor, ai taximetriştilor şi ai cadrelor militare, că...

Călin Georgescu vrea evaluarea scutului antirachetă de la Deveselu

Candidatul pro-rus Călin Georgescu a spus, marți, într-un interviu televizat, că scutul anti-rachetă de la Deveselu, construit de SUA, "va fi evaluat", transmite Antena...
Ultima oră
Pe aceeași temă