Fostul premier al României, Victor Ponta, a comentat rezultatul alegerilor prezidenţiale din SUA, subliniind că desemnarea lui Donald Trump ca cel de-al 45-lea preşedinte al Americii a fost decizia poporului, iar "poporul ştie întotdeauna ce trebuie făcut".
Republicanul Donald Trump este câștigătorul alegerilor prezidențiale din Statele Unite ale Americii, conform proiecțiilor agenției Associated Press, după ce a obținut susținerea a zece electori în statul Wisconsin.
"Politics must be about people – a spus de multe ori Donald Trump in timpul campaniei sale – "Politica trebuie sa fie despre oameni"!
Nu despre ce "trebuie" sau despre cum "credem noi ca e mai bine" sau despre "poporul e prost sau dezinformat si nu intelege ce trebuie sa voteze", sau despre ce spun analistii si ce vor "institutiile"!
Cine nu a inteles ce s-a intamplat la Brexit nu intelege nici acum/ si nu va intelege nici in continuare – si ma refer in special la Propaganda din Romania!
Iar poporul american a fost de acord cu Trump si l-a votat! Si Poporul stie mai bine intotdeauna ce trebuie facut", a scris fostul premier pe facebook.