-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSportPonta vorbește, de 1 mai, despre economia progresistă a Guvernului său

Ponta vorbește, de 1 mai, despre economia progresistă a Guvernului său

Premierul Victor Ponta a transmis un mesaj, vineri, de Ziua Internaţională a Muncii, prin care reaminteşte de eforturile românilor pentru construirea unei Românii moderne, puternice, respectate.

"România este o țară a oamenilor muncitori, iar soluția pentru o economie care să aducă prosperitate tuturor, o economie progresistă, este susținerea tuturor celor care muncesc. Așa cum o țară nu se poate dezvolta în lipsa unei economii puternice, la fel o economie puternică nu se poate construi fără respectarea drepturilor și demnității celor care muncesc", a transmis Ponta.

În acest context, premierul a precizat că Guvernul pe care îl conduce susţine o economie progresiste, iar aceste elemente sunt cele care au ghidat politicile pe care le-am aplicat începând cu mai 2012.

Mai mult, premierul a precizat, că, după ani de austeritate dură, prezentată ca soluție minune pentru relansarea economiei, Guvernul a demonstrat că "reconstrucția se poate face, în mod corect, sprijinind deopotrivă mediul economic și oamenii simpli". 

În acest context, premierul a vorbit despre revenirea asupra tăierilor de salarii; reducerea CAS ca reducere a taxării muncii; creșteri de venituri pentru diverse categorii de angajați, în primul rând din Educație și Sănătate; creșterea constantă a salariului minim; sprijin pentru cei care creează locuri de muncă, care au reprezentat mixul corect de politici pentru a scoate România din coșmarul austerității aplicată fără limite.

"Vedem că același tip de abordare este aplicată atât în Europa Occidentală, cât și peste Ocean", a admis premierul.

Victor Ponta a mai spus că va continua să armonizeze politicile de stimulare directă a economiei cu cele de îmbunătățire a vieții românilor.

"De aceea, ne propunem să reducem TVA pentru toată economia, după ce am redus TVA la produsele de panificație și am decis reducerea TVA la alimente; vrem să continuăm reducerea CAS, astfel încât să apară noi locuri de muncă; vrem să reducem cota unică astfel încât în buzunarele românilor să rămână mai mulți bani; să promovăm o lege a salarizării care să aducă echitatea în sistemul public; vrem să continuăm creșterea salariului minim; vrem să aplicăm măsuri și strategii pentru incluziunea socială, creșterea ocupării în rândul tinerilor și reducerea sărăciei[, a adăugat Ponta.

În finalul mesajului, Victor Ponta a ţinut să mulţumească românilor care construiesc, prin munca lor, "România Puternică".

 

 

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă