Traian Băsescu îi îndeamnă, pe pagina sa de Facebook, pe cetăţenii moldoveni să meargă în număr cât mai mare la vot "pentru ca Republica Moldova să-şi păstreze calea europeană".
Fostul şef de stat, a declarat marți că se va prezenta la vot în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, făcând apel la cele 100 de mii de persoane cu dublă cetățenie, română și moldovenească, care trăiesc în România să-și exprime, la rândul lor, opțiunea electorală
"Eu merg la vot duminică şi votez Maia Sandu pentru ca Republica Moldova să-şi păstreze calea europeană. Cetăţeni ai Republicii Moldova, aflaţi în România şi în toată Europa, să mergem împreună!
P.S.: Paşaportul pe care îl vedeţi în imagine este actul meu de identitate ca şi cetăţean al Republicii Moldova", a scris Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.
Traian Băsescu a menţionat că el va vota la Ambasada Republicii Moldova din Bucureşti, în baza pașaportului care le atestă cetățenia moldovenească recent obținută.
"Aș vrea ca astăzi, cu câteva zile înainte de votul decisiv din Republica Moldova, care va avea loc duminică, să îi îndemn pe toți cetățenii Republicii Moldova și în mod special pe cei care dețin și cetățenie română și, și mai special, pe cei 100 de mii care trăiesc în România să meargă duminică la vot. Și eu voi merge la vot și vă aduc proba, sunt cetățean al Republicii Moldova cu acte în regulă, voi merge la vot și voi vota Maia Sandu, ca soluție de menținere a cursului proeuropean al Republicii Moldova. Altfel, cu Dodon (Igor Dodon — n.r.) Republica Moldova va fi îngropată în uniunea vamală a Moscovei.
Să meargă și ei la vot și să voteze pentru cursul proeuropean al Republicii Moldova, adică Maia Sandu. Le-aș aduce aminte că premergător Acordului de asociere la UE, Republica Moldova a primit dreptul de liberă circulație pentru cetățenii săi în Uniunea Europeană. Este un câștig pe care nu trebuie să riște să îl piardă, iar cetățenia română le-a dat dreptul să și muncească pe teritoriul UE", a precizat Băsescu.