4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSportKlaus Iohannis, noi consultări. Care au fost propunerile UDMR, UNPR și ALDE

Klaus Iohannis, noi consultări. Care au fost propunerile UDMR, UNPR și ALDE

UPDATE 13.00: Consultările s-au încheiat. Președintele Klaus Iohannis urmează să anunțe premierul desemnat. 

UPDATE 12.54: Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităților naționale, a declarat că nu a discutat despre un nume pentru funcția de premier cu președintele Klaus Iohannis. 

UPDATE 12.35:  Co-președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că i-a spus președintelui Klaus Iohannis că soluția corectă din punct de vedere politic este aceea de a forma un Guvern Politic cu miniștrii politici. 

”Soluția unui Guvern tehnocrat ar fi trebuit să o evităm. Trăim într-o democrație reprezentativă. Atunci când vorbim de un guvern tehnocrat, înseamnă că liderii politici se deroghează de la angajamentele lor. În pofida aceste situații de criză nu trebuie să cedăm, să depunem armele, deoarece am primit acest mandat de încredere de la populație. În funcție de propunerea pe care o va face președintele Klaus Iohannis ne vom poziționa și noi”, a spus Tăriceanu. 

UPDATE 12.25: Președintele Klaus Iohannis a început consultările cu ALDE, formațiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu. 

UPDATE 12.17: Președintele Klaus Iohannis va respinge propunerea PSD pentru funcția de premier, respectiv economistul Liviu Voinea, au declarat surse politice pentru Mediafax. O variantă preferată de președinte și de oficialii UE este Dacian Cioloș, consilierul lui Jean Claude Juncker. 

UPDATE 11.49: S-au încheiat consultările cu UNPR. Gabriel Oprea, președintele formațiunii, a declarat că UNPR va susține orice premier va fi numit de Klaus Iohannis. 

„Îl sprijinim, ca întotdeauna, pe președintele României. Vom susține propunerea președintelui. Eu sunt convins că toate partidele politice, pentru stabilitatea, vor sprijini propunerea președintelui, inclusiv PSD. Noi suntem oameni consecvenți, lucru pe care l-am demonstrat când nu am dat jos Guvernul Ponta, deși ar fi fost avantajos pentru noi. Vă asigur că noi rămânem uniți și vom fi a treia forță politică din Parlament”, a spus Oprea. 

De asemenea, Gabriel Oprea a subliniat că i-a comunicat această decizie și lui Liviu Dragnea. 

”Am discutat și cu domnul Dragnea. I-am spus foarte clar care este poziția UNPR-ului. I-am spus că întotdeauna că în probleme importante mereu îl vom sprijini pe președintele României. Sprijinim un guvern de oameni tineri, tehnocrați”, a spus Oprea. 

UPDATE 11.30: Au început consultările cu UNPR. 

UPDATE 11.25: UDMR a ieșit de la negocierile de la Cotroceni. Kelemen Hunor, liderul UDMR, a declarat că își vor asuma responsabilitatea politică de a suține un guverm tehnocrat când vor vedea ce program aduce noul Guvern. 

”Vom susține un guvern tehnocrat, după ce vedem Guvernul. Nu am făcut o nominalizare. Dar profilul pe care noi l-am conturat este unul important. Președintele are niște calități extraordinare, știe să asculte, dar foarte rar îți spune ce crede, până când nu ajunge la o concluzie”, a spus Hunor. 

De asemenea, Kelemen Hunor a declarat că nu știe ce propunere va face președintele României.

UPDATE 11.10: Consultările de la Cotroceni au început. Prima delegație este cea a UDMR și este formată din Marko Bela, Kelemen Hunor, Marton Arpad şi Szabo Odon.

La începutul întâlnirii, preşedintele Iohannis şi Kelemen Hunor au avut un scurt dialog în care şeful statului a remarcat că delegaţia Uniunii este acum mai numeroasă decât săptămâna trecută. 

Săptămâna trecută, UDMR a participat la consultările de la Palatul Cotroceni cu trei reprezentanţi.

––––

Președintele Klaus Iohannis va avea, marți, începând cu ora 11.00 cea de-a doua rundă de consultări cu UDMR, UNPR, ALDE și grupul minorităților naționale pentru a desemna un premier, potrivit Agerpres. 

Consultările vor începe marți de la ora 11.00 cu reprezentanții Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) și vor continua cu Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR) de la ora 11. 30, Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) de la ora 12,00 și grupul parlamentar al minorităților naționale de la ora 12,30.  Luni, șeful statului a avut consultări cu PSD și PNL.

PSD a propus varianta ca Liviu Voinea să fie desemnat premier și un guvern politic. Președintele social-democraților și-a exprimat speranța că propunerea viceguvernatorului BNR pentru funcția de prim-ministru va fi susținută de colegii din coaliția de guvernare.

În schimb, PNL a precizat că este de acord cu varianta unui guvern și a unui premier tehnocrat, așa cum a propus președintele Klaus Iohannis.

Liberalii au renunțat la ideea organizării de alegeri anticipate în contextul în care majoritatea partidelor parlamentare nu au fost de acord.

Șeful statului a avut săptămâna trecută prima rundă de consultări cu partidele și formațiunile parlamentare în vederea desemnării premierului.

Prim-ministrul Victor Ponta a demisionat săptămâna trecută din funcție. Șeful statului a semnat joia trecută decretul prin care a luat act de demisia acestuia. Iohannis l-a numit pe Sorin Cîmpeanu premier interimar.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Lotul 1 al Autostrăzii A7 Ploiești – Buzău, deschis traficului pe 23 decembrie

Luni, 23 decembrie, Lotul 1 al Autostrăzii A7 Ploiești – Buzău, între Dumbrava și Mizil, va fi deschis circulației publice fără restricții. Anunțul a...

Românii care cumpără online pentru Crăciun alocă până la 1.000 de lei: Produse tradiționale în topul preferințelor

În acest an, românii care aleg să își facă cumpărăturile pentru masa de Crăciun online au un buget mediu de până la 1.000 de...

Paris Hilton ia în considerare să intre în politică

Paris Hilton a sugerat că ar putea lua în considerare o carieră politică în viitor, după ce a obținut succes cu un proiect legislativ...
Ultima oră
Pe aceeași temă