5.8 C
București
vineri, 8 noiembrie 2024
AcasăSportANALIZĂ #REZIST. Deşi PSD promite că va vota abrogarea OUG 13, Ordonanța...

ANALIZĂ #REZIST. Deşi PSD promite că va vota abrogarea OUG 13, Ordonanța 14 este amenințată de secretomanie și amânări. Acțiunile majorității ridică mari semne de întrebare

Liviu Dragnea promite aprobarea rapidă a Ordonanței 14, dar acțiunile majorității parlamentare ridică semne de întrebare.

Liviu Dragnea, președintele PSD și al Camerei Deputaților, a cerut aprobarea rapidă a Ordonanței de Urgență 14/2017, care abrogă OUG 13/2017, prin care au fost modificate Codurile Penale. Liderul social-democrat susţine că există o „cvasiunanimitate pe acest subiect”, deci aprobarea OUG 14 trebuie să aibă loc „în regim de urgență”, iar „prelungirea dezbaterilor pe acest su-biect nu se justifică”.

Înainte de solicitarea lui Liviu Dragnea însă, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-a opus discutării în regim de urgență a ordonanţei de abrogare, potrivit stenogramei ședinței Birourilor Permanente Reunite. Senatul este prima Cameră sesizată în cazul OUG 14. Or, în Senat nu pare să existe nicio grabă pentru a vota actul normativ. Comisia juridică are termen data de 21 februarie pentru a întocmi raportul de fond și, abia după această dată, actul normativ va intra în dezbaterea plenului Senatului.

Pe de altă parte, posibilitatea respingerii OUG 14 în Senat a fost sugerată chiar de președintele Comisiei juridice din acest for, Șerban Nicolae. „Curtea Constituţională face o greşeală tehnică, voită sau nu, considerând OUG 13 ca abrogată definitiv şi ca atare, nejudecând pe fond! Tehnic, prin neadoptarea, în Parlament, a OUG 14 şi eventuala adoptare a OUG 13, o va face pe cea din urmă să producă efecte”, a explicat Şerban Nicolae, șeful comisiei care va întocmi raportul de fond pentru Ordonanța 14. Curtea Constituțională a României nu a judecat OUG 13 pe fond pentru că Guvernul a abrogat-o.

Cum poți să votezi pe șest

Ulterior, ordonanța va ajunge la Camera Deputaților, for decizional. Însă, și aici apar semne de întrebare, mai ales în privința transparenței dezbaterilor, o altă promisiune făcută de social-democrați pe fondul manifestațiilor de stradă. 

Camera Deputaților nu a mai folosit sistemul de vot electronic, în valoare de două milioane de lei, de un an de zile, din februarie 2016. În aceste condiții, opinia publică nu poate afla cum votează fiecare ales pentru proiectele de lege. Sistemul electronic permitea opiniei publice să afle cum a votat fiecare deputat, ceea ce nu este posibil în cazul votului prin ridicare de mână. Situația nu a apărut acum, dar vine ca o mănușă pentru că mulți parlamentari PSD, dar și din alte partide, vor, de fapt, modificarea Codului Penal.

Cel mai bun exemplu a fost scandalul din noiembrie anul trecut, când a fost votată legea privind majorarea salariilor bugetarilor. PNL a contestat cvorumul de ședință, dar tocmai votul prin ridicare de mână a împiedicat o verificare serioasă. 

La nivel declarativ, președintele Camerei Deputaților, s-a arătat extrem de deranjat de faptul că, de peste un an de zile, nu se mai poate vota electronic în Camera Deputaţilor şi că rezolvarea problemei a fost mereu amânată. „Am vorbit acum cu cei din Secretariatul General şi -le-am spus că, dacă începând de luni, sistemul electronic nu funcţionează, eu nu mai particip la şedinţă şi nici grupul PSD”, a anunţat Liviu Dragnea. 
De fapt, Dragnea, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, avea toate pârghiile necesare pentru a rezolva situația.  

CAMERA DEPUTAȚILOR. Un an de zile, vot la secret

Sistemul de vot electronic a fost utilizat ultima dată pe 17 februarie 2016. Atunci, legea defăimării, inițiată de liderul PSD, Liviu Dragnea, nu a întrunit suficiente voturi pentru a fi aprobată. Nervos, social-democratul a dat vina tocmai pe acest sistem, atacându-l implicit și pe președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, la acea vreme președinte executiv al PSD.

În paralel, conducerea Camerei Deputaţilor a declanșat o procedură de verificare a instalației de vot. Documentul tehnic, ajuns pe masa Biroului Permanent, contrazicea declarațiile politice dovedind că nu există nici o suspiciune cu privire la softul respectiv, iar nimeni nu poate interveni în modificarea datelor. Cu toate acestea, sistemul nu a fost reintrodus. 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă