1.6 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSportOprea, lăsat iar șef la Guvern. Premierul-inculpat pleacă în concediu

Oprea, lăsat iar șef la Guvern. Premierul-inculpat pleacă în concediu

 

La mai puțin de trei săptămâni de la revenirea din concediul medical în Turcia, Victor Ponta a plecat în concediu de odihnă, pentru zece zile. Nu se știe unde, pentru că a refuzat să spună. Dar, se știe ce lasă în urmă premierul-inculpat, fost președinte al PSD: Liviu Dragnea adună tot mai mulți susținători, chiar și din rândul celor etichetați drept adversari, Gabriel Oprea preia, din nou, frâiele guvernării, iar prietenul Sebastian Ghiță tocmai a fost trimis în judecată.

Ponta recunoaște că nu mai are putere de decizie

Înainte de a semna decizia prin care i-a pasat lui Gabriel Oprea atribuțiile de premier, pentru perioada 29 iulie – 9 august, Ponta a explicat de ce a acceptat mărirea salariilor demnitarilor de la 1 august, deși inițial se pronunțase împotrivă. Motivele ar fi două: nu a vrut să se spună că se „răzbună“ pe Klaus Iohannis și a ținut cont de „sugestia“ lui Liviu Dragnea.

„Domnul Dragnea e acum președintele PSD, eu sunt un simplu membru de partid. Opinia lui Liviu Dragnea a fost că ne asumăm decât să se spună că ne răzbunăm pe Klaus Iohannis și îi tăiem salariul. (…) Ideea este că suntem un partid mare, că Guvernul colaborează cu Președinția și că, decât să avem războaie, e mai bine să avem o colaborare civilizată“, a explicat Ponta, marți seara, într-o intervenție la B1 TV. Tot premierul a arătat că el nu mai poartă responsabilitatea deciziilor politice și că va sta departe, „o perioadă“, de bătăliile din PSD.

„Doar nu sunt prostănac să mă apuc să-l sap pe noul preşedinte“, a mai spus Ponta, aluzie evidentă la Mircea Geoană, pe care el l-a detronat de la șefia PSD. La rândul său, Gabriel Oprea a precizat, ieri, că „este normal“ să-i fie delegate atribuțiile pe durata absenței premierului, „când nu-ți iei concediu și stai la muncă“. Liderul UNPR a mai explicat că, până la întoarcerea lui Ponta, nu va conduce ședințe de Guvern și nu va emite ordonanțe, ci doar se va ocupa de „problemele curente“. Până una, alta, Oprea va participa, astăzi, la ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării convocată de președintele Klaus Iohannis.

Liderul UNPR a mai condus Executivul, întâi prin delegarea atribuțiilor, apoi din calitatea de premier interimar, în perioada 15 iunie – 9 iulie, cât a fost Ponta în Turcia, pentru operația la genunchi și recuperare.

Laude pentru Dragnea de la Cluj

Noul șef al PSD poate reforma partidul și „va fi o surpriză plăcută pentru toți care se îndoiesc acum“. Aprecierile au fost formulate, într-un interviu acordat Revistei 22, de Vasile Dâncu, sociolog, fost lider PSD și exponent al așa-numitului Grup de la Cluj. „Liviu Dragnea a plecat din guvern și din funcția de președinte executiv simplu, rapid. A arătat bună-credință și supunere la sentința provizorie, dar, după ce și Victor Ponta s-a accidentat politic, a fost nevoit să accepte propunerea majorității, care l-a proiectat în scaunul de lider“, a mai susținut Dâncu.

Declarațiile acestuia sunt cu atât mai interesante cu cât este de notorietate că el și Dragnea s-au situat în tabere opuse, în 2008, atunci când baronii locali (Dragnea, Marian Oprișan, Radu Mazăre) i-au „executat“ pe liderii Grupului de la Cluj (Dâncu, Ioan Rus, Vasile Pușcaș). În 2008, după episodul Hotel Malibu, Mamaia, Dâncu scria pe blogul său: „Când mă gândesc că se întamplă, deşi pare absurd, ca fiul şi fiica mea să trăiască într-o Românie în care Nicuşor Constantinescu, Oprişan sau Dragnea se visează miniştri îmi vin în minte doar două gânduri: emigraţia sau haiducia“.  

Cele mai citite

Exporturile de carne tocată și salamuri crud-uscate către Marea Britanie și SUA blocate din cauza pestei porcine

Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine africane care încă evoluează pe...

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...

Deputatul Silviu Vexler mesaj către Călin Georgescu : Delirul mistic-religios şi antisemit și teoriile conspirative nu pot schimba istoria şi realitatea

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Silviu Vexler, i-a transmis, luni, candidatului la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, plasat pe locul întâi la primul...
Ultima oră
Pe aceeași temă