-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSportMinistrul Ioan Rus și-a dat demisia, după declarațiile JIGNITOARE la adresa românilor...

Ministrul Ioan Rus și-a dat demisia, după declarațiile JIGNITOARE la adresa românilor din diaspora

Ministrul Ioan Rus și-a dat demisia după declarațiile jignitoare privind românii care lucrează în străinătate, a anunțat Victor Ponta. 

Premierul îl chemase pe Rus la Palatul Victoria pentru discuții. 

”Regret situatia generată de declarațiile domnului Ioan Rus! Acesta și-a asumat răspunderea și mi-a prezentat demisia din funcția de ministru! Am acceptat demisia și săptăna viitoare vom discuta despre înlocuitorul la acest portofoliu!”, a scris premierul pe Facebook. 

Rus a declarat că românii pleacă în străinătate pentru câteva sute de euro în plus pe lună, iar “de banii ăștia copiii se fac golani acasă şi nevastă-sa curvă”.

”România are 3 milioane de oameni să zicem, din forţa activă, în acest moment în Occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi prin Europa. Au poate 1500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia copiii se fac golani acasă şi nevastă-sa curvă. De 700 de Euro vin acasă jumătate”, a declarat Ioan Rus.

Citește și: Ministrul Ioan Rus îi JIGNEȘTE pe românii din diaspora

Ulterior, ministrul și-a cerut scuze pentru afirmațiile lui, declarând că intenția lui nu era de a jigni ci de a convinge românii să se întoarcă în țară. 

Declarațiile lui Ioan Rus au fost făcute cu două zile înainte de moțiunea de cenzură a PNL la adresa Guvernului Ponta, care are în centru votul prin corespondență pentru românii din Diaspora. Moţiunea de cenzură inititulată “Victor Ponta – demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!”este semnată de 183 de parlamentari, dintre care 12 de la PSRO şi doi de la grupul democrat-popular, restul fiind deputaţi şi senatori ai PNL.

De asemenea, Federaţia asociaţiilor de români din Europa (FADERE) a cerut demisia ministrului Transporturilor, Ioan Rus, pentru jignirea iresponsabilă a românilor din diaspora, considerând că declaraţiile acestuia continuă linia pe care Guvernul Ponta a avut-o faţă de românii din străinătate.

FADERE consideră că declaraţiile lui Ioan Rus sunt discriminatorii şi jignesc milioanele de români care, din cauza proastei administrări a ţării, au ales să lucreze pentru un timp în străinătate.

„Este clar că domnul ministru nu cunoaşte situaţia românilor din afară graniţelor şi nici nu se simte responsabil pentru plecarea lor. Considerăm că declaraţiile ministrului sunt iresponsabile şi continuă linia pe care Guvernul Ponta a avut-o faţă de românii din diapora: a împiedicat votul în noiembrie 2014 şi în cei trei ani de guvernare nu a făcut nimic pentru românii din diaspora. Probabil că ministrul Rus a tras aceste concluzii greşite dat fiind faptul că şeful lui pe linie de partid şi guvernamentală a lucrat el însuşi în străinătate”, a explicat FADERE. 

Citește și: PNL cere demisia lui Ioan Rus, după declarațiile jignitoare la adresa românilor din diaspora

Totodată, PNL a cerut oficial demisia lui Ioan Rus după afirmațiile pe care le-a făcut. 

 

Cele mai citite

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...
Ultima oră
Pe aceeași temă