0.4 C
București
duminică, 12 ianuarie 2025
AcasăSportIurie Leancă, propus de PLDM pentru postul de premier al Republicii Moldova

Iurie Leancă, propus de PLDM pentru postul de premier al Republicii Moldova

Premierul în exerciţiu Iurie Leancă va fi candidatul Partidului Liberal-Democrat (PLDM) pentru conducerea noului guvern al Republicii Moldova, a anunţat liderul formaţiunii, Vlad Filat, citat de presa de la Chişinău.

urie Leancă rămâne candidatul PLDM pentru funcţia de premier, a afirmat Filat, exprimând speranţa că vor fi găsite voturile necesare pentru învestirea noului guvern.

"PLDM şi PD nu au făcut coaliţie cu comuniştii", a dat asigurări Filat, salutând însă votul PCRM pentru desemnarea conducerii Parlamentului.

"Nu eu sunt cel care deleg partidele şi deputaţii în Parlament. Partidul Liberal a avut încă o ocazie să demonstreze că vrea binele acestei ţări şi să voteze preşedintele Parlamentului. În caz contrar, se ajungea la alegeri anticipate. Am spus că PLDM va lua orice decizie, oricât de dificilă ar fi, pentru ca R.Moldova să-şi continue procesul de integrare europeană", a subliniat liderul liberal-democrat, explicând că principala disensiune cu liberalii s-a referit la funcţia de preşedinte al statului.

Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, a declarat că formaţiunea sa va susţine orice candidatură a PLDM pentru postul de prim-ministru. Lupu a dat asigurări că din noul guvern, care ar urma să fie învestit în 10-12 zile, vor face parte doar reprezentanţi ai partidelor care au semnat acordul coaliţiei de guvernare, adică PLDM şi PD.

Partidul Democrat (PDM) şi Partidul Liberal-Democrat (PLDM) au semnat vineri un acord pentru formarea unei alianţe guvernamentale. Cele două formaţiuni proeuropene sperau să coopteze şi Partidul Liberal (PLM) la guvernare, dar discuţiile au intrat în impas.

În acest context, PDM şi PLDM, care au în total 42 de locuri în Parlamentul de 101 membri, vor avea nevoie de voturi suplimentare pentru a obţine majoritatea necesară învestiturii. Potrivit unor surse, Partidul Comuniştilor (PCRM) ar putea vota învestirea unui guvern minoritar proeuropean în funcţie de numele viitorului premier.

Cele mai citite

Peste 30 de răniți după ciocnirea violentă a două tramvaie la Strasbourg

Două tramvaie s-au ciocnit sâmbătă după-amiază la Strasbourg, Franța în tunelul care duce la gara oraşului. Cel puţin 30 de persoane au fost rănite...

Germania: Olaf Scholz este candidat principal al SPD în alegerile parlamentare din februarie

Social-democrații germani (SPD) l-au confirmat sâmbătă pe cancelarul Olaf Scholz ca principal candidat al partidului în alegerile parlamentare din februarie, relatează DPA. Doar câțiva delegați...

AUR se așteaptă la cel puțin 30000 de oameni la protestul pe care-l organizează duminică

AUR-ul condus de George Simion a anunţat că aşteaptă "cel puţin 30.000 de români" la "Mitingul pentru democraţie" din Capitală. În acest context, AUR vine...
Ultima oră
Pe aceeași temă