10.9 C
București
luni, 25 martie 2024
AcasăSportÎn Parlament s-au strecurat 27 de condamnaţi, arestaţi, incompatibili şi cercetaţi penal....

În Parlament s-au strecurat 27 de condamnaţi, arestaţi, incompatibili şi cercetaţi penal. Cine sunt ei?

 

Condamnat definitiv la inchisoare cu suspendare

1. Verginel Gireada (USL-PNL), a ieşit deputat în Colegiul 1 Botosani.

Fostul primar al comunei Mihai Eminescu a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare. Verginel Gireadă şi fostul secretar al comunei, Mircea Onofrei, au fost daţi în judecată de Zorel Chiriac, care s-a plâns că titlul de proprietate i-a fost modificat nejustificat şi că terenul pe care îl deţinea a ajuns în proprietatea primarului. Dosarul înregistrat pe 26 mai 2010 a fost soluţionat pe 1 decembrie 2011 de Judecătoria Baia Mare, iar Gireadă a primit doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice si fals intelectual.

Condamnaţi la inchisoare în prima instanţă

2. Virgil Guran (USL-PNL), a câştigat alegerile pentru Camera Deputatilor în Colegiul 2 Prahova.

Virgil Guran a fost reţinut de procurorii din Cluj în iulie 2000 într-un dosar de evaziune fiscală, conform romaniacurata.ro. Judecătoria Turda l-a condamnat în acest dosar în 2005 la o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, patru ani de închisoare pentru fals intelectual şi trei ani de închisoare pentru evaziune fiscală. Virgil Guran a contestat sentinta cu apel, iar procesul a continuat pentru inca doi ani la Tribunalul Cluj pana cand faptele pentru care fusese initial condamnat s-au prescris. Astfel, instanta a decis incetarea procesului penal, iar cazierul lui Virgil Guran a ramas curat.

3. Marko Attila (UDMR), a obţinut un loc în Camera Deputatilor în Colegiul 1 Covasna

Acuzat de abuz in serviciu contra interesului public pentru restituirea Colegiului “Székely Mikó” din Sfantu Gheorghe, a fost condamnat la trei ani de inchisoare cu executare de Judecatoria Buzau, in iulie 2012, decizia instantei nefiind definitiva.

Depistat de ARC si de ANI cu probleme de integritate

4. Trifon Belacurencu (USL-PSD), a intrat în Senat ca reprezentant al Colegiului 2 Tulcea.

În noiembrie 2011, ANI a constatat ca între 2008 şi 2011 Trifon Belacurencu s-a aflat în stare de incompatibilitate intrucât a detinut în acelasi timp atât calitatea de Senator cât şi funcţia de administrator în cadrul SC DOBROGEA GAZ SRL Tulcea. Dosarul de incompatibilitate a senatorului Trifon Belacurencu se află pe rolul Curtii de Apel Constanta, conform romaniacurata.ro. Instanţa de judecată nu s-a pronunţat încă în acest caz.

Pe lista neagră a alegerilor parlamentare din 2008, Coaliţia pentru un Parlament Curat a sesizat că Belacurencu avea probleme cu justiţia fiind la acea dată urmărit penal de DNA pentru rezilierea abuzivă a unui contract de cesionare a unor terenuri piscicole.

Depistati de ANI cu probleme de integritate

5. Viorica Marcu (USL-PNL) deputată în Colegiul 5 Bacau

ANI a constatat în martie 2012 în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de catre Marcu Viorica, Consilier judetean in cadrul CJ Bacău. Marcu Viorica deţinea simultan atât funcţia de Consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Bacău, cât şi cea de Director al Direcţiei Servicii Publice în cadrul aparatului de specialitate al primarului, respectiv Primăria Municipiului Bacău.

6. Ileana Dumitrache (USL-PSD) aleasă deputată în Colegiul 3 Constanta

În iunie 2011 a fost reclamată Parchetului General de inspectorii ANI după ce s-a constatat că nu şi-a declarat acţiunile deţinute la o societate. Mai mult, a omis să consemneze veniturile obţinute de la firmele la care a fost angajată înainte de a deveni demnitar.

7. Marian Neacşu (USL-PSD), deputat în Colegiul 2 Ialomita

In 2011, Agentia Nationala de Integritate a sesizat Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea cercetarii deputatului Marian Neacsu pentru conflict de interese. Acesta era acuzat ca si-a angajat fiica, Cristina Monica Neacsu in cadrul Biroului Parlamentar din Ialomita. Beneficiul patrimonial obtinut de fiica deputatului PSD a fost de 16.642 lei (3.962 euro).

8. Eduard Hellvig (USL-PNL), deputat în Colegiul 4 Ilfov

Pe 9 noiembrie 2012, ANI anunta că Eduard Hellvig s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 7 mai – 31 octombrie, deoarece a exercitat simultan funcţia de ministru al Dezvoltarii şi pe cea de director în cadrul SC Sintezis Birotica SRL.

ANI mai sustine că, în perioada 20 decembrie 2011 – 14 septembrie 2012, Eduard Hellvig a fost angajat ca cercetător în ştiinţe politice în cadrul SC Dib Media Consultancy SRL, societate care nu se încadreaza in categoria firmelor care desfasoară activităţi de cercetare-dezvoltare.

Au mai rezultat, conform extraselor bancare, tranzacţii reprezentând încasari drepturi salariale de la SC Life Line – Medical Center SRL (în perioada august – octombrie 2012), în cuantum de 26.703 lei, în condiţiile în care Hellvig nu figurează ca şi angajat al societăţii în baza de date centrală ITM.

9. Andrei Valentin Sava (USL-PSD) deputat în Colegiul 12 Prahova

În martie 2010, inspectorii ANI au constatat ca Andrei Valentin Sava, ales deputat în 2008, nu a menţionat în declaraţiile de avere depuse în 2008 şi 2009 valoarea reală a dividendelor pe care le-a încasat de la 8 societăţi comerciale la care este asociat sau acţionar şi nici calităţile şi funcţiile pe care le deţinea în aceste firme. ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justitie în vederea cercetării deputatului pentru fals în declaraţii.

10. Constantin Galan (USL-PNL) ales deputat în Colegiul 6 Suceava

Inspectorii ANI au constatat în februarie 2009 starea de incompatibilitate a lui Constantin Galan, care îndeplinse, în perioada 4 august-18 noiembrie 2008, atât functia de viceprimar al muncipiului Radauti cât şi pe cea de reprezentant al Primăriei în AGA la SC Servicii Comunale SA. Galan a contestat soluţia ANI, dar Curtea de Apel Suceava i-a respins acţiunea în 2009, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă în mai 2010, după ce ÎCCJ a respins şi recursul formulat de Galan.

11. Vasile Bleotu (USL-PSD) ales deputat în Colegiul 8 Valcea

Inspectorii ANI au constatat în ianuarie 2012 ca Vasile Bleotu se afla in stare de incompatibilitate, începand cu data de 20.12.2007 şi până în prezent, întrucât deţinea, simultan, atât calitatea de deputat în Parlamentul României, cât şi funcţia de Director economic în cadrul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (F.G.D.B.). Dosarul se află pe rolul Curtii de Apel Bucureşti.

Incompatibili şi în conflict de interese, nedepistaţi de ANI

România Curată a identificat şi trei candidaţi la alegerile parlamentare care au deţinut funcţii în administraţia locală şi au făcut afaceri nedeclarate cu instituţiile la care lucrau. România Curată a identificat şi un al patrulea candidat care deţine în acelasi timp funcţia de consilier judetean şi cea de administrator la o companie din subordinea Consiliului Judetean.

13. Ioan Viorel Teodorescu (USL-PSD) deputat în Colegiul 3, judetul Giurgiu

Teodorescu Ioan Viorel, Teodorescu Ioan Dan şi Teodorescu Florin Teodor au fost până în 29.03.2011 acţionarii firmei Ceramica Impex SRL fondată în 2003, care a derulat contracte cu statul. O parte din aceste contracte au fost incheiate cu Primaria Giurgiu, sau cu instituţii din subordinea Consiliului Local. Ioan Viorel Teodorescu era în acelaşi timp şi consilier local municipal.

Candidaţi cu dosare penale sau cercetaţi penal

16. Dan Voiculescu (USL- PC), ales senator în Colegiul 8, Bucureşti.
Voiculescu a fost trimis în judecată în urma unui dosar instrumentat de DNA, în care e acuzat că a cumpărat de câteva zeci de ori mai ieftinInstitutul de Cercetări Alimentare, în cadrul unei privatizări frauduloase.

17. Borbely Laszlo (UDMR), reales deputat în Colegiul 5, Mureş.
MInistrul Borbely era plecat din ţară în aprilie 2012, când DNA a sesizat procurorul general să solicite Camerei Deputaţilor să-şi dea acordul pentru ca procurorii să poate începe urmărirea penală faţă de vicele UDMR, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi fals în declaraţiile de avere, în formă continuată. În 11 septembrie, Camera Deputaţilor a respins cerea DNA.

18. Liviu Dragnea (USL-PSD) ales senator în Colegiul 3, Teleorman.
Secretarul general al PSD este urmărit penal de DNA pentru fraudele comise la referendumul din 29 iulie 2012, fiind acuzat că a utilizat un sistem informatic complex, cu 14.000 de utilizatori, pentru a creat un sistem naţional de fraudare a referendumului de demitere a lui Traian Băsescu.

19. Tudor Chiuariu (USL-PNL) ales senator în Colegiul 2,Mehedinţi,
Chiuariu e acuzat că ar fi luat parte la trecerea frauduloasă a unui imobil de pe Calea Victoriei din patrimoniul Poştei Române în cel al unei firme private, fiind vânzdut la subpreţ, ceea ce a cauzat un prejudiciu de peste 8 milioane de euro. Chiuariu a fost achitat în prima instanţă, însă urmează recursul.


20. Miron Mitrea
(USL-PSD), reales senator în Vrancea
Mitrea a fost trimis în judecată în martie 2009, fiind acuzat că în 2001- 2002 ar fi primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite în valoare de 9.274.202.542 lei vechi, în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector şef adjunct şi inspector şef al ISC.

21. Teodor Atanasiu, ales senator în Colegiul 1, Alba
Fostul ministru al apărăii e urmărit penal de DNA în dosarul fraudelor de la referendumul de demitere a lui Traian Băsescu, fiind acuzat de mită electorală şi de folosirea influenţei pentru obţinerea unor foloase de natură electorală.

22. Monica Iacob Ridzi (PP-DD) realească deputat în Colegiul 5, Hunedoara
Ridzi a fost trimisă în judecată de DNA pentru corupţie, fiind acuzată că în perioada 17 martie -22 mai 2009, ministra Ridzi, ar fi atribuiy ilegal unor firme private contracte de prestări servicii pentru organizarea unor manifestări dedicate Zilei Naţionale a Tineretului.

23. Gigi Becali (USL-PNL), ales deputat în Colegiul 25, Bucureşti.
În decembrie 2008, Becali a fost trimis în judecată în dosarul “Valiza”, fiind acuzat de dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Rechizitoriul DNA susţine că în data 11 mai 2006, Becali ar fi promis fiecărui jucător al clubului “Gloria 1922 Bistriţa” între 5.000 şi 10.000 de euro pentru ca aceştia să joace cinstit în meciul cu Rapid Bucureşti din 12 mai 2006. În prima instanţă Becali a fost achitat. Dosarul e în stadiul de recurs.


24. Victor Paul Dobre
(USL-PNL), ales deputat în Colegiul 1, Galaţi.
În cazul fostului ministru al administraţiei, Parchetul de pe lângă ÎCCJ a cerut (fără success) Camerei Deputaţilor avizul pentru începerea urmăririi penale pe 10 august. Deschiderea dosarului penal pe numele lui Dobre are loc după ce ministrul, alături de un secretar de stat, au înaintat Curţii Constituţionale o adresă prin care precizau că MAI nu-şi poate asuma numărul de alegători.

25. Ion Stan (USL-PSD), reales deputat în Colegiul 3 Dâmboviţa
Ion Stan e urmărit penal de către DNA pentru două infracţiuni de trafic de influenţă, pentru că i-ar fi cerut unui om de afaceri bani, ca să alimenteze cu “motorină electorală” cele 600 de maşini pe care urma să le folosească în campanie, În referatul pe care DNA l-a trimis Camerei Deputaţilor, prin care solicită încuviinţarea arestării deputatului PSD Ion Stan, procurorii afirmă că parlamentarul a beneficiat de foloase materiale din partea denunţătorului său. Interceptările telefonică confirmă varianta denunţătorului.

26. Marko Attila (UDMR), ales deputat într-un colegiu din Harghita
Ex-secretarul de stat Marko Attila s-a ales în 2012 cu o condamnare de 3 ani de închisoare cu executare, sentinţă primită din partea Judecătoriei Buzău, pentru abuzz în serviciu împotriva intereselor publice în formă calificată. Decizia instanţei nefiind definitivă, a fost atacată cu recurs, care se află pe rolul Curţii de Apel Ploieşti.

27. Olosz Gergely (UDMR), reales senator în Covasna
Gergely a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, rechizitoriul susţinând că senatorul a primit 400.000 lei chiar în parcarea Parlamentului, din partea reprezentantului unei firme. Olosz ar fi oferit în schimbul banilor, trafic de influenţă pe lângă reprezentanţii autorităţilor statului, pentru a facilita acestor companii contracte cu CEZ România, cu Ministerul Agriculturii şi cu alte instituţii din subordinea ministerului.

28. Relu Fenechiu (USL- PNL) ales deputat în Colegiul 2, Iaşi cu 64% din voturi.
În 28 iunie 2012 Relu Fenechiu împreună cu alţi trei învinuţi din cadrul Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice Moldova, sunt acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice. Relu Fenechiu e acuzat că (SC La Rocca SRL, Fene Grup SA) ar fi cumpărat cu 20 de miliarde de lei vechi zeci de trasformatoare, pe care le-ar fi revândut societăţii Electrica Moldova la suprapreţ.

29. Marian Ghivechiu (USL-PSD) reales deputat în Colegiul 5, Buzău
Deputatul a fost trimis în judecată în decembrie 2011, de către DNA, fiind acuzat că în 2005-2006 a instigat pe fostul şef al Oficiului de Cadastru Buzău şi pe un alt angajat al statului, la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor a căror consecinţă a fost obtinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial. Acuzaţii au elibererat în mod ilegal titluri de proprietate pentru terenuri în zone cu potenţial imobiliar de pe traseul DN 1 B.

30. Sebastian Ghiţă (USL-PSD), ales deputat într-un colegiu din Prahova.
Dosarul penal al lui Ghiţă s-a judecat pe fond aproape 10 ani, fiind acuzat de complicitate la înşelăciune şi fals în declaraţii, în legătură cu mai multe tranzacţii petroliere derulate în anul 2000, prin care s-a prejudiciat bugetul de stat cu 2 milioane RON. După ce în prima instanţă Ghiţă a fost achitat, dosarul i se judecă la Curtea de Apel Bucureşti.

Cele mai citite

Transformând problemele în oportunități – 5 abordări proactive pentru a deveni un manager mai bun

În lumea complexă și dinamică a managementului, abilitățile de leadership și capacitatea de a gestiona o echipă de angajați sunt cruciale pentru succesul organizației....

Implicațiile industriei de gaming asupra economiei

Industria de gaming a generat venituri în valoare de aproximativ 365 de miliarde de dolari în 2023 la nivel global. Tendința de creștere din...

Ce trebuie să știi despre cancerul de col uterin

Cancerul de col uterin începe să se dezvolte în celulele de pe suprafața colului uterin (porțiunea inferioară a uterului, de formă cilindrică și străbătută...
Ultima oră
Pe aceeași temă