Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat, luni, că instituția pe care o conduce analizează posibilitatea scăderii TVA de la 24% la 19% înainte de 1 ianuarie 2016, informează Mediafax.
„Aşa cum s-a aprobat astăzi în Comisia de buget a Camerei Deputaţilor, un lucru foarte plăcut, comisia a votat în unanimitate pentru noul Cod fiscal, care are o cotă de TVA redusă la 19%, de la 1 ianuarie 2016. Asta este lucrul sigur. Spuneam în comisie că analizăm la Ministerul de Finanţe posibilitatea ca o astfel de măsură să fie aplicată mai devreme de 1 ianuarie 2016. Asta o să vedem în următoarele zile la minister. Din calcul trrebuie să vedem exact cât anume putem susţine şi de la ce dată se poate aplica o asemenea măsură înainte de 1 ianuarie 2016”, a spus ministrul Teodorovici.
Citește și: Ponta anunţă, pe Facebook, TVA de 19%. Când ar putea fi aplicată reducerea
El a arătat că sunt „şanse foarte mari” ca acest lucru să se întâmple şi că impactul bugetar ar fi de 1,8 miliarde de lei la un punct procentual al TVA.
„Deci un punct procentual la TVA ar însemna cam 1,8 miliarde de ron. Acest lucru este sustenabil şi se poate regăsi în anul viitor. Este o abordare logică, pentru că acest lucru duce la consolidarea noastră economică şi la creştere economică”, a adăugat ministrul Finanţelor, vorbind despre impactul bugetar al scăderii TVA.
El a mai spus că „doar” i-a informat pe cei de la FMI, BM şi CE în legătură cu acest lucru şi urmează să aibă discuţii cu reprezentanţii insitituţiilor financiare internaţionale.
Citește și: Bănicioiu anunță ieftinirea medicamentelor de la 1 iunie
„Decât i-am informat, urmând să avem discuţii astăzi şi mâine”, a răspuns Teodorovici, întrebat ce au spus cei de la FMI, BM şi CE de reducerea TVA.
Întrebat dacă reducerea TVA a fost iniţiativa sa sau a lui Victor Ponta, Teodorovici a spus: „Este o soluţie pe care mă bucur că întrega Comisie de buget a votat-o, este o situaţie unică ca un Cod fiscal să fie aprobat în unanimitate la Comisia de buget, sper să fie unanimitate şi în plen. Contează că este o soluţie şi o propunere”.
Ministrul Teodorovici a mai spus că din Codul fiscal „este eliminată acciza de 7 eurocenţi pentru benzină de la 1 ianuarie 2016, la fel şi taxa pe stâlp şi celalte astfel de taxe”.
În legătură cu CAS la angajator şi angajaţi, măsurile sunt prevăzute în Codul fiscal pentru perioada de 2017- 2018, Teodorovici arătând că „unele dintre măsuri au fost amânate, pentru o abordare prudentă, pas cu pas, pe măsură ce economia permite astfel măsuri să fie introduse pentru a avea şi siguranţa că pot fi aplicate”.
„Este foarte periculos să aplici măsuri pe care nu le poţi după aceea susţine şi să fi nevoit să revii asupra lor”, a spus ministrul.
Proiectele privind Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală urmează să intre miercuri în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional.