2 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSportCe promisiune le face Ponta gălățenilor pentru 2030

Ce promisiune le face Ponta gălățenilor pentru 2030

Premierul Victor Ponta i-a spus primarului din Galați, Marius Stan, în urmă cu două săptămâni, că podul peste Dunăre dorit de autorităţile din Brăila se va face în 2030, deși vineri, la o întâlnire a autorităţilor cu ministrul Transporturilor, s-a afirmat că proiectul va începe în acest an, relatează Mediafax

„La ultima vizită la premier, acum două săptămâni, m-am dus foarte supărat pe acest subiect la domnul premier pentru că apăruseră pe SEAP cele două subiecte. Textual, mi-a zis domnia sa: «Haideţi, domnule, să fim serioşi, proiectul acesta de pod pe la Brăila se va face prin 2030». Reţineţi, sunt vorbele premierului pe care mi le asum şi pentru care răspund de ceea ce vorbesc. Nu sunt neserios – ei, când asculţi ce spune premierul şi după aceea, vineri acum, când te duci la întâlnirea cu factorii de decizie de la Brăila, în faţa ministrului Transporturilor şi a celor de la CNADR şi ţi se spune că, domnule, noi anul acesta deja începem proiectul, cine minte?”, a spus primarul Marius Stan.

Pe SEAP, în momentul de faţă este înscris atât studiul de fezabilitate privind proiectul susţinut de el pentru realizarea unui tunel pe sub Dunăre care să asigure legătura dintre municipiul Galaţi şi judeţul Tulcea, cât şi cel autorităţilor din Brăila care doresc construirea unui pod peste Dunăre care să asigure legătura dintre judeţele Brăila şi Tulcea, potrivit lui Stan. 

Citește și: Alina Gorghiu aruncă bomba în UNPR

Cu toate acestea, a afirmat primarul Marius Stan, proiectul care vizează realizarea tunelului pe sub Dunăre nu a beneficiat de susţinerea Guvernului, care nu l-a inclus în Masterplanul de Transport trimis la Uniunea Europeană, spre deosebire de cel privind podul de la Brăila.

De asemenea, Marius Stan s-a plâns de faptul că proiectul său nu a avut nici susţinerea parlamentarilor gălăţeni.

„Este o înfrângere politică”, a spus Marius Stan.

Pentru realizarea proiectului autorităţilor din Brăila cu fonduri europene, Marius Stan a spus că va fi nevoie de sume de bani importante de la Guvern şi de la BEI sau BERD, fiind vorba despre o investiţie totală de circa 800 de milioane de lei, dacă vor exista patru benzi de circulaţie pe pod.

Stan a recunoscut că, spre deosebire de proiectul său care presupune o investiţie privată, pe podul dorit de brăileni nu se vor putea impune taxe de pod, fiind vorba şi de bani europeni, chiar dacă vor totaliza numai 25%.

Pe de altă parte, proiectul dorit de edilul Marius Stan vizează realizarea unui tunel cu bani privaţi care să subtraverseze fluviul Dunărea între municipiul Galaţi şi judeţul Tulcea.

Citește și: Societatea civilă îi cere demisia lui Ponta pentru cele 26 de ordonanțe de urgență deghizate în una singură

Costurile pentru această construcţie, care măsoară în total 8,9 kilometri, au fost estimate la circa 200 de milioane de euro fără TVA, dar se pot majora şi cu 40%.

Marius Stan a criticat totodată Masterplanul de Transport, despre care a spus că nu are decât nişte „liniuţe” trasate pe harta României, iar municipiul Galaţi, nefiind inclus în arterele importante de circulaţie, nu se va putea dezvolta din punct de vedere economic.

„Valea Jiului 2 va scrie pe noi”, a conchis edilul.

Cele mai citite

Înalta Curte: Nivelul de salarizare din spitale publice, finanțate integral din veniturile proprii, nu trebuie să fie la maximum anului 2022

Hotărârea poate genera ajustări salariale în cadrul spitalelor vizate, cu impact direct asupra personalului tehnic, economic și socio-administrativ Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ)...

Microsoft Teams introduce o funcție inovatoare de interpretare în timp real

Microsoft Teams introduce o funcție inovatoare de interpretare în timp real, care va transforma modul în care oamenii comunică în întâlnirile online. Această funcție...

Xi Jinping i-a solicitat lui Olaf Scholz să rezolve problema tarifelor impuse de UE asupra vehiculelor electrice din China

Președintele Chinei, Xi Jinping, a solicitat marți sprijinul cancelarului german Olaf Scholz pentru a rezolva problema tarifelor impuse de Uniunea Europeană asupra vehiculelor electrice...
Ultima oră
Pe aceeași temă