4.5 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăPoliticăIancu: Pe teritoriul României acționează actori care îndeamnă la indiferență față de...

Iancu: Pe teritoriul României acționează actori care îndeamnă la indiferență față de violență

„Suntem într-un moment fără precedent, care nu mai are nicio legătură cu bătălia democratică între partide politice. Pe teritoriul României acţionează forţe care îndeamnă la ignoranţă faţă de propria noastră istorie, la indiferenţă la violenţă, căutând marionete pentru a le putea manipula. Suntem noi chemaţi, Partidul Social Democrat a rămas singura substanţă şi esenţă a păstrării valorilor tradiţionale ale poporului român, suntem singurii care am refuzat să trădăm, suntem singurii care ne batem pentru tradiţiile noastre, pentru cultura noastră, pentru istoria noastră, pentru neamul nostru. Asta avem de apărat”, a afirmat Iancu la conferinţa de alegeri a PSD Constanţa.

El a spus că PSD a plecat la drum cu un program care părea de nerealizat, revoluţionar, dar acesta a fost pus în practică.

Iancu a susţinut că există „o campanie sistematică de hărţuire acestui Guvern, de manipulare printr-o campanie absolut specială de inoculare a mesajului de decredibilizare a liderului partidului”.

Potrivit lui, ieşirea de la guvernare a ALDE, dar şi poziţia preşedintelui „aruncă ţara noastră în criză politică”.

„Este România în prag de iarnă capabilă să se joace cu astfel de jocuri de criză politică, de criză guvernamentală?”, a afirmat Iancu, menţionând că acest lucru duce la subminarea economiei naţionale.

„Vocea mea de astăzi are un singur mesaj: cel solidarităţii. Vă rog să uitaţi de toate disputele, de toate neînţelegerile, de toate conflictele. (…) Acum suntem chemaţi la solidaritate pentru că este însăşi esenţa şi substanţa României pusă sub semnul întrebării. De-a lungul istoriei, viaţa a demonstrat că nu succesul, nu victoria a solidarizat, ci întotdeauna catastrofele, întotdeauna necazurile, totdeauna războiul, întotdeauna suferinţa. Acum suntem pentru moment în suferinţă”, a mai spus Iancu.

Cele mai citite

Donald Trump spune că va dura 100 de ani pentru a reconstrui orașele ucrainene

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat că va dura 100 de ani pentru a reconstrui orașele din Ucraina distruse în timpul războiului....

Israelul amenințat de o rachetă lansată din Yemen

Armata israeliană a anunţat luni că în centrul ţării au sunat sirene de avertizare după lansarea unei rachete din Yemen, care a fost interceptată...

Un subofițer al SPP s-a sinucis cu arma din dotare înainte de a-și termina tura

Un subofiţer al Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) s-a sinucis, luni, cu arma din dotare, înainte de a ieşi din tură. El avea...
Ultima oră
Pe aceeași temă