În șapte luni de Guvernare, am avut trei demisii, însă Coaliția face eforturi mari pentru a rămâne pe poziție. Sunt mai degrabă compromisuri pentru că PNL nu va ieși ușor de la Guvernare pentru că are sprijinul lui Iohannis, iar PSD-ul are majoritate parlamentară.
Joia trecută a fost cea de-a treia demisie în guvernul Ciucă. Adrian Chesnoiu a anunțat că renunță la funcția de ministru al agriculturii și se autosuspendă din PSD din cauza unor acuzații din partea DNA care îl acuză de abuz în serviciu pentru o presupusă trucare a unor concursuri de angajare. Momentan, interimatul este asigurat de vice-premierul Sorin Grindeanu, (PSD). Ne reamintim că și postul de la ministerul fondurilor europene a rămas vacant după demisia lui Dan Vîlceanu (PNL), fiind preluat de Marcel Boloș, iar la sfârșitul anului trecut la o lună după învestirea Guvernului, Florin Roman (PNL) și-a dat demisia din funcția de ministrul al Cercetării, Inovării și Digitalizării din cauza problemelor sale din CV.
Despre o evaluare a miniștrilor, premierul a spus că se va face la un moment dat, posibil la sfârșitul acestei luni. Pe lista miniștrilor care nu mai sunt doriți se află Adrian Câciu, șeful finanțelor din partea PSD, dar și Virgil Popescu, din partea PNL. Nici ministrul mediului nu are mari șanse să mai continue în cazul unei remanieri, mai ales după scandalul intonării imnului secuiesc de la Campionatul Mondial de hochei din Slovenia de luna trecută. Tanczos Barna a fost aspru criticat, iar colegi din Coaliție, cum ar fi Sorin Grindeanu sau Adrian Cozma (PNL) i-au cerut demisia.
În ceea ce privește modul în care sunt gestionate pensiile, există mari întârzieri în privința recalculării, astfel că nici ministrul muncii, Mariu Budăi, nu este departe de lista neagră a remanierilor, chiar dacă acesta a avut deja întâlniri, inclusiv șeful său Marcel Ciolacu, spune că a discutat la Bruxelles despre o renegociere a PNRR, pentru pensii și salarii.
Oricum până la toamnă nu se poate discuta despre o eventuală remaniere sau chiar cădere a Guvernului deoarece urmează vacanța parlamentară, iar aleșii vor reveni abia în septembrie la muncă.
Tot mai multe voci din spațiul publicul care citează surse din interiorul PSD și cel al PNL spun că ambele partide au calculele făcute separat, iar această relație va ține cel mult cu un an înainte de alegeri, pentru că fiecare formațiune are în plan să arate separat electoratului propriile realizări sau dimpotrivă greșelile adeversarului.
În cazul ruperii PNL de PSD, Guvernarea va fi asigurată de PNL și UDMR, astfel că scenariul ca USR să mai revină la putere este aproape imposibil. De când a fost lansat partidul REPER al lui Dacian Cioloș, tot mai mulți usr-iști au emigrat către noua formațiune, iar în momentul de față USR nu are nici măcar un lider oficial, Cătălin Drulă asigură interimatul până la noi alegeri.
De văzut cum va gestiona totuși actuala Coaliție noile măsuri, în special, cum se vor înțelege pe noul Cod Fiscal care trebuie să fie gata până la 1 iulie pentru a intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023. Până acum, cei doi parteneri mari de guvernare și-au dat mâna sau au reușit să conviețuiască, deși PSD a anunțat că măsura privind compensarea cu 50 de bani la litru de carburanți nu este deloc una bună.
Problemele mari se vor acutiza pe partea energetică mai ales din toamnă când vine frigul, iar consumul de gaze și energie va crește simțitor. Chiar dacă este în vigoare o lege privind plafonarea și compensare gazelor, aceasta este insuficientă pentru alte noi scumpiri care sunt așteptate, din cauza faptului că Rusia strânge tot mai mult robinetul.
Desigur, rămâne să vedem dacă până la urmă Executivul Ciucă apucă să aniverseze un an, mai exact pe 25 noiembrie.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!