Gabriel Avrămescu, fostul prefect al judeţului Galaţi a fost numit consilier de stat în cadrul Cancelariei Primului Ministru.
Fostul prefect de Galaţi se poate ocupa şi de reconstrucţia filialei PNL Buzău, în fruntea căreia a fost numit cu titlu interimar, cel mai probabil până anul viitor, când vor fi organizate alegeri.
Joi seară în şedinţa de Guvern, Gabriel Avrămescu a fost eliberat din funcţia de prefect al judeţului Galaţi, pe care o ocupa din decembrie 2019. În locul său a fost numit subprefectul Eugen Hristache.
După ce a fost eliberat din funcţia de prefect, Avrămescu a fost numit preşedinte interimar al PNL Buzău, el urmând a se ocupa de filiala judeţeană rămasă fără preşedinte după demisia lui Cristi Romanescu.
Imediat după alegeri, Romanescu şi-a dat demisia din fruntea PNL Buzău din cauza rezultatelor slabe obţinute de organizaţia buzoiană la alegerile locale.
La scrutinul din 27 septembrie, PNL Buzău a obţinut 10 primării din totalul de 87, în timp ce candidatul PNL la Primăria Buzău, dr. Adrian Zoican, s-a clasat pe locul doi, dar având un scor electoral de 10 ori mai mic decât candidatul PSD, primarul Constantin Toma.