21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPolitică”Frontieriștii, victime ale tăcerii vinovate a politicienilor”

”Frontieriștii, victime ale tăcerii vinovate a politicienilor”

Ajuns acasă într-o vacanță de iarnă a studenției, am găsit satul în doliu. Oamenii veneau în șir de la înmormîntarea unui tînăr de 23 de ani din satul Șirnea, județul Brașov, situat pe culoarul Rucăr-Bran. Tânărul avusese două încercări să treacă la sîrbi, amîndouă reușite. Dar de fiecare dată fusese arestat și restituit autorităților comuniste de la noi. Anchetat și bătut crunt de ofițerii de securitate, s-a călugărit. Cu mințile rătăcite, fără să găsească liniștea pe care spera să o afle printre călugări, într-o noapte și-a tăiat testiculele cu un briceag. L-au găsit a doua zi călugării în podul mănăstirii. Pe față i se citea liniștea. Despre această sinucidere, ca un ultim gest de revoltă împotriva sistemului ceaușisto-securist, am scris pe larg în urmă cu mai mulți ani la Deutsche Welle. Reamintesc acum această tragedie, după ce am avut recent o discuție cu fratele băiatului.

Invariabila politică a struțului

După treizeci de ani de la acel decembrie în care ne-am numărat morții și răniții de care a avut nevoie Ion Iliescu pentru a-și ascunde lovitura de stat în spatele unei revoluții prefabricate, guvernele și parlamentele de toate culorile nu au dat încă o lege care să-i reabiliteze și despăgubească pe cei care au făcut pușcărie pentru încercările eșuate de a ajunge în lumea liberă. Unii, poate cei mai mulți, au reușit să ajungă în Occident imediat după decembrie ’89 și nici nu mai vor să audă de România. Acum sînt cetățeni englezi, germani, italieni, olandezi, americani și își văd de viața și de familiile lor. Însă vor purta mereu în spate traumele suferite în România comunistă, ca pe o povară străină, dar implacabilă.

Nu la fel se întîmplă în alte țări, precum Germania, care i-a reabilitat și despăgubit pe cetățenii est-germani care fuseseră prinși în încercarea de a ajunge în RFG și făcuseră ani grei de închisoare comunistă. Sînt state ale căror istorii nu se repetă, pentru că au învățat să-și asume greșelile și ororile trecutului. La noi e altfel. E răspunsul la cartea lui Lucian Boia cu titlul predestinat „De ce e România altfel“.

Cinismul sufletelor moarte

Redau un fragment dintr-o discuție pe care am avut-o la Corabia, în 1998, cu un fost grănicer. Aveam de mai mult ideea de a publica un documentar despre frontieriști. Intenția a rămas în stadiul de proiect, iar caseta cu înregistrarea a fost uitată într-un sertar. Am dat întîmplător de ea și, după ce am ascultat-o, s-a constituit în mobilul documentării pentru acest articol.

„Eram 44 de grăniceri pe insula Ostrovu Mare, aproape de Porțile de Fier II, unde era punctul de frontieră. Aici aveam tot, porci, vaci, găini, grădină de zarzavat, aveam cazane de făcut țuică. Tot așa, la Hinova, alt pichet avea crescătorie de fazani. Ceaiul îl beam cu rom sau cu coniac. Era ca la o mănăstire, ne gospodăream. Dar și pedepsele erau pe măsură. Pe cel care pierdea muniție, de fapt trăgea de frică în gardă, sergentul îl trimitea noaptea de la un capăt la celălalt al fîșiei, dus-întors, insula avea atunci 17 km lungime, era multă pădure, acolo umbrele veneau după tine și trăgeai de frică. Odată, unul a pierdut un încărcător în gardă, nu s-a mai întors la pichet toată noaptea. L-am găsit a doua zi, se împușcase. Iarba era călcată, căutase încărcătorul de-nnebunise. Un subofițer, la fel, venise control mare de la București și au găsit muniție lipsă. S-a împușcat cu pistolul a doua zi, avea trei copii mici.

Pe mulți care încercau să treacă la sîrbi îi prindeam ușor, pentru că erau dați în gît de informatori, chiar și de soții, speriate că vor fi împușcați la graniță sau că vor reuși să ajungă dincolo și le-ar rămîne copiii fără tată. Se întîmpla așa: În fiecare seară, la ora 17.00, ni se spunea din centrală: vă vin infractorii cutare, cutare, umblam cu poza lor sub șapcă. Unii reușeau să scape, dar pe cei mai mulți sîrbii îi dădeau înapoi, era ca la talcioc, îi dădeau pe vagoane cu sare, cu grîu, pe ce le trebuia.“

Grănicerul mi-a povestit toate acestea cu o anume exaltare, ca făcînd parte dintr-o perioadă a vieții lui cu care se putea lăuda oricui. Cinismul i se citea pe față și în fiecare frază rostită. L-am întrebat dacă știa de întîmplarea tragică pe care am relatat-o mai sus. Știa. Informațiile circulau de la un punct de frontieră la altul. Unele ajungeau și la populația claustrată din lagărul comunist. Dar, de regulă, frica de Securitate închidea gurile. Oare din comunism am învățat că „tăcerea e de aur“?

Judecat, pentru a doua oară, și în „democrația originală“

Cu Radu Dobândă am fost coleg la una din publicațiile la care am lucrat după 2.000. Mult timp nu am știut nimic despre dramele trăite cu mulți ani în urmă. Locuiește în Piatra Neamț și trăiește dintr-o pensie amărîtă. În 1970 i s-a respins dosarul de înscriere pentru admiterea la Facultatea de Filosofie-Istorie din cauza „originii nesănătoase“. Doi ani mai târziu, a reușit să se angajeze ca regizor de scenă la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. La toate participările trupei de teatru la turnee și festivaluri ale tineretului în țări comuniste, occidentale sau asiatice i s-a interzis să plece împreună cu grupul actorilor. Mai întîi la un turneu în Danemarca, în 1972, apoi, în ordine: la Sibenik, Cracovia, Nancy, Teheran. Era la începutul anilor ’80.

Povestește: „În toți acei ani am fost turnat, urmărit, ascultat. În ’85 m-am hotărît, împreună cu trei prieteni, să fug în Occident, prin Iugoslavia. După cinci zile prin bălării și smîrcuri, cu milioane de țînțari și zeci de vipere, între Reșița și Stamora Moravița, am trecut granița și am ajuns la Vrsac. Aici a fost capătul, pentru că am fost turnați de frații noștri români din Banatul sîrbesc. Am fost arestați și apoi predați miliției și procuraturii române. Am primit pumni în cap de la procurorul militar și paturi de armă de la soldații și gradații grăniceri. Asta la Vamă, la pichet, și la Deta. După tranzitul la Rahova, am fost judecați la Piatra Neamț. Eu am fost condamnat la un an de închisoare, pentru că am avut cel mai bun avocat, un evreu, ceilalți trei la cîte un an și două luni.

Am stat și la izolare, pentru că m-au găsit cu niște cartonașe strînse de la cutiile de chibrituri, scrise în chip de cărți de joc, cu care îi învățam pe cei din celulă să joace bridge.

În martie ’87 a murit mama. S-au făcut demersuri de către cei de-afară, chiar la înalt nivel, să fiu lăsat sub pază militară să o conduc pe mama pe ultimul drum. Nu m-au lăsat. După ce m-au eliberat, oriunde am vrut să mă angajez nu m-au acceptat. A venit decembrie ’89. M-am dus la județ să iau cópii după sentință, pentru a fi asimilat în AFDPR. Judecătoarea, care-mi era amică, zice: Măi Radu, trebuie să mai aștepți vreo săptămînă să te judec și să dau o sentință. Zic: Ce sentință să dai? Zice: O sentință de condamnare, altfel nu se poate închide dosarul. Așa ni s-a spus de sus. Uite-așa am fost condamnat la încă opt luni de închisoare, prin februarie 1990.“

Cazurile, relatate pe viu, sînt doar o picătură într-un ocean al ororilor comuniste. Adevărul întreg despre frontieriști ar putea fi aflat doar prin desecretizarea dosarelor poliției și justiției. Ar putea președintele Iohannis să-și asume această datorie? Vom trăi și vom vedea.

Cele mai citite

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...
Ultima oră
Pe aceeași temă