8.5 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăPoliticăFirea ar vrea să crească alocațiile copiilor. Despre ce sumă este vorba

Firea ar vrea să crească alocațiile copiilor. Despre ce sumă este vorba

„Dorim să prezentăm câteva detalii despre un amendament foarte important care se referă la toți copiii României. Ținem foarte mult la acest amendament. Cu siguranță, nu vrem să renunțăm la el. (…) Drepturile copiilor să fie respectate nu foar prin declarații publice, ci și prin fapte concrete. Noi am depus un proiect de lege care prevede dublarea alocațiilor, dar, din păcate, legea nu este respectată. Concret, amendamentul nostru va face în așa fel încât alocațiile copiilor să crească în următorul mod: pentru copiii de la doi ani până la majorat de la 214 la 300 de lei, iar pentru bebeluși până la doi ani, inclusiv copiii cu dizabilități, de la 427 la 600 de lei”, spune Gabriela Firea.

Ea îi invită pe părinți să le scrie parlamentarilor PNL, USR – PLUS și UDMR și să le ceară majorarea alocațiilor.

„Demarăm o campanie online prin care orice copil, părinți și bunici să îi sensibilizăm pe senatorii și deputații PNL, USR și UDMR, care s-au opus dublării alocațiilor copiilor. Adresa unde se poate accesa siteul este www.psd.ro/alocații, unde există o hartă interactivă unde veți găsi parlamentarii PNL, USR și UDMR din județul respectiv, în ordine alfabetică. Sunt convins că parlamentarii vor fi sensibili și vor vota amendamentul nostru”, conchide Firea.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Dacia Spring 45 CP revine cu preț redus: Cel mai ieftin vehicul electric din Franța

Prețul de bază pentru modelul electric Dacia Spring 45 CP a fost redus la 16.900 de euro în Franța, marcând o scădere de aproximativ...

Pediatrii din Iași cer interzicerea petardelor: 30 de copii internați cu răni grave

Medicii de la Spitalul pentru copii "Sfânta Maria" din Iași au anunțat că, începând din 24 decembrie 2024, 30 de copii cu vârste între...

Amenzi rutiere trimise acasă: Sistemul e-SIGUR, implementat deja pe trei drumuri din România

Poliția Română a lansat sistemul e-SIGUR, care permite sancționarea șoferilor ce depășesc limitele de viteză fără a mai fi opriți în trafic. Camerele radar mobile...
Ultima oră
Pe aceeași temă