7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăPoliticăElena Lasconi propune un guvern de uniune națională cu PSD, PNL, UDMR...

Elena Lasconi propune un guvern de uniune națională cu PSD, PNL, UDMR și USR

Preşedinta USR, Elena Lasconi, a propus luni un guvern de uniune naţională pro-europeană, din care să facă parte PSD, PNL, UDMR şi USR.

„Pentru mine este importantă România şi sunt importanţi românii. În momentul acesta nu mai vorbim despre partide, nu mai vorbim despre politicieni şi nu mai vorbim despre candidaţi. În momentul acesta e vorba doar de România. Fără orgolii, respectăm partenerii noştri. Şi pentru că îi respect, voi vorbi cu fiecare dintre ei, pentru că ei reprezintă vocea românilor. (…) Cred că ar fi bine să avem un guvern de uniune naţională pro-europeană”, a arătat Lasconi, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul USR.

Întrebată dacă din viitorul guvern ar trebui să facă parte şi PSD, Lasconi a replicat pentru România cea mai bună variantă în momentul de faţă o reprezintă un guvern de uniune naţională pro-europeană, din care să facă parte PSD, PNL, USR şi UDMR.

Premierul noului guvern ar putea fi un tehnocrat sau un social-democrat

„Aici este vorba despre interesul României. Eu cred că cea mai bună variantă pentru România este acum un guvern de uniune naţională pro-europeană. (…) Oamenii au decis duminică. Trebuie să facă parte PSD, trebuie să facă parte PNL, trebuie să facă parte USR şi UDMR”, a spus Lasconi.

Ea a admis că este posibil ca liderul PNL Ilie Bolojan să nu fie premierul acestei coaliţii. În acest sens, a menţionat că viitorul prim-ministru ar putea fi un tehnocrat sau un social democrat.

„Aici putem discuta. Tocmai de asta trebuie să aştept să negociem. Pentru că eu sunt dispusă să negociez cu fiecare formaţiune în parte. Acum nu mai este vorba despre partide. Suntem după al 12-lea ceas şi trebuie să ne mobilizăm, pentru că am pierdut câteva zile, pentru că s-a făcut renumărarea, celălalt contracandidat oricum a făcut dintotdeauna o campanie netransparentă fără cod şi îşi face de cap peste tot, pe toate reţelele sociale, iar noi am respectat legea, aşa că am pierdut câteva zile. (…) Cred că domnul Bolojan înţelege care sunt procentele şi eu sunt sigură că are maturitatea să înţeleagă că poate ar putea să fie un premier din altă parte. Am putea să luăm în calcul şi un premier tehnocrat, de ce nu? (…) Se poate şi asta (să fie un social democrat – n.r.). Eu voi asculta vocea românilor”, a spus ea.

Lasconi a mai declarat că PSD ar trebui să o susţină la prezidenţiale şi „să pună în mişcare toată maşinăria de partid” în acest sens.

„Da, ar trebui să facă lucrul acesta, să mă susţină şi să pună în mişcare toată maşinăria de partid pentru asta, pentru că nu e suficientă o declaraţie”, a spus Lasconi.

Ilie Bolojan: Liberalii o vor susține „fără niciun fel de negociere” pe Elena Lasconi

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere”, pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.
„Am luat o decizie astăzi ca, pentru alegerile prezidenţiale, pentru turul al doilea, în situaţia celor doi competitori, Partidul Naţional Liberal să susţină fără niciun fel de negociere candidatura Elenei Lasconi, varianta proeuropeană, iar PNL este promotorul acestei direcţii”, a spus Bolojan, la Palatul Parlamentului.

Conducerea interimară a PNL: Bolojan președinte/Ciprian Ciucu, Emil Boc, Dan Motreanu și Valeriu Iftime prim-vicepreședinți, Adrian Veștea-secretar general
Biroul Executiv al PNL l-a validat, luni seara, preşedinte interimar al partidului pe preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, potrivit unor surse liberale.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Guvernul Ciolacu nou învestit a dat prima OUG. Ce măsuri prevede la nivelul administraţiei publice centrale

Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni seara, Ordonanţa de urgenţă privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, care transpune în legislaţie...

Andrei Ivan, pe cale de a pleca de la Craiova în iarna aceasta. Destinația posibilă și viitorul olteanului

Andrei Ivan ar putea părăsi Universitatea Craiova în această iarnă, iar Turcia ar putea deveni următoarea sa destinație, în ciuda unei perioade mai puțin...

Asistență medicală de urgență de Crăciun: Nouă spitale și Ambulanța București-Ilfov, în prima linie

În perioada 25-27 decembrie, nouă spitale de adulți și copii, alături de Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, vor asigura asistența medicală de urgență Potrivit unui comunicat...
Ultima oră
Pe aceeași temă