8.5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăPoliticăEFOR atrage atenția: Încă nu știm cum se va vota în localitățile...

EFOR atrage atenția: Încă nu știm cum se va vota în localitățile caratinate!

De asemenea, ei cer primului ministru și președinților BEC și AEP, să ia măsuri suplimentare pentru informarea alegătorilor și protecția membrilor birourilor electorale.

„Am luat act de declarațiile publice din ultimele zile, referitoare la faptul că toți alegătorii vor putea să voteze fără restricții și fără a exista riscul ca procesul de votare să fie perturbat. Legislația în vigoare privind impunerea carantinei zonale stabilește anumite restricții de deplasare și participare la activități publice în localitățile afectate. Măsurile concrete pot fi stabilite la nivel local și pot varia între localități. De aceea, credem că în contextul alegerilor naționale este nevoie de stabilirea unor norme generale, egal aplicabile pe teritoriul țării, pentru a asigura tratament egal cetățenilor din perspectiva exercitării dreptului de vot”, arată experții EFOR, în document.

Ei consideră că este esențial ca cererile pentru urna specială să poată fi transmise electronic, eliminându-se astfel cerința ca documentele să se depună fizic. Reamintim că Expert Forum a transmis o solicitare către Biroul Electoral Central în acest sens încă din 30 octombrie.

„Credem că este nevoie de o largă campanie de informare, pentru a ne asigura că toți alegătorii cunosc regulile aplicabile în ziua alegerilor și pot să își exercite drepturile. Dacă această campanie se va derula în timpul rămas până la alegeri, putem evita unele dintre problemele care au apărut la alegerile locale, atunci când alegătorii aflați în carantină sau izolare nu au dispus de informații suficiente privind votul cu urna specială,” se mai arată în document.

În contextul în care numărul de cereri pentru utilizarea urnei speciale va crește, un aspect cheie este asigurarea protecției pentru membrii birourilor electorale care vor vizita alegătorii carantinați sau izolați. EFOR a constatat că achiziția organizată de Ministerul Afacerilor Interne cuprinde doar măști, mănuși și dezinfectanți. În prezent această achiziție nu este finalizată, existând contestații privind unul dintre loturi. EFOR nu a identificat până în prezent alte proceduri de achiziție care să vizeze echipamente de protecție precum viziere și combinezoane, care sunt esențiale pentru echipele care se vor deplasa cu urna specială.

„În cele din urmă, după finalizarea acestui scrutin, instituțiile implicate în organizarea alegerilor și partidele politice ar trebui să inițieze o amplă reformă electorală privind procedurile electorale. Anul 2020 a arătat care sunt limitările legislației electorale și nevoia clară de îmbunătățire a legislației și procedurilor tehnice,” a punctat Expert Forum.

Cele mai citite

Infotrafic: Avertisment de ceață densă în 14 județe ale țării

ANM a emis mai multe coduri galbene de ceață densă, ghețuș și chiciură Centrul Infotrafic a transmis, printr-un comunicat, că „Se circulă în condiţii de...

Sporuri și zile de repaus, dacă lucrezi în weekend

Aceste drepturi sunt obligatorii și includ atât un spor salarial, cât și repaus săptămânal de 48 de ore consecutive Angajații care desfășoară activități în weekend...

Atac masiv al rușilor cu 120 de rachete și 90 de drone asupra Ucrainei

Au fost explozii în mai multe orașe, inclusiv la Kiev, soldate cu cel puțin cinci morți și 15 răniți A fost una dintre cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă