,,Ar fi fost nu doar logic, ci și elegant ca Ludovic Orban să plece în același timp din fruntea executivului și de la conducerea partidului, anunțând că urmează un congres, care să dezbată guvernarea ultimului an și cauzele înfrângerii. Ludovic Orban face politică de 30 de ani, înțelege multe din mecanismele puterii, știe toate scurtăturile, dar nu are simțul finitudinii. Nu se poate detașa, forțează nota, vrea să păstreze o parte, cât de mică, de putere. Așa că, încurcă, se încrâncenează să rămână șeful PNL și insistă să primească președinția Camerei Deputaților. Nu că nu ar merita-o, dar felul și momentul în care se reconvertește după eșec, scot la iveală nu atât un politician abil, cât mai degrabă unul care suferă de exces de sine.
Există o tradiție bună în PNL, chiar dacă nu foarte veche, unde din 2014 încoace, liderii liberali au demisionat după pierderea alegerilor. Așa a ajuns, de altfel, Klaus Iohannis acum șase ani, când era doar un nou venit în PNL, să câștige cursa pentru șefia partidului, după alegerile europarlamentare din 25 mai 2014, când Crin Antonescu a renunțat la fotoliul de lider pentru că partidul obținuse doar 15% din voturi. Apoi, în 2016, Alina Gorghiu s-a retras, după ce la locale a strâns 33%, iar la parlamentare doar 20%.
În afara eventualelor divergențe de idei dintre partidele care vor forma coaliția PNL, USR-PLUS, UDMR, negocierile pentru formarea noului guvern sunt, deci, complicate, din cel puțin două motive: poziția confuză pe care o are Ludovic Orban, care nu și-a asumat în întregime eșecul scrutinului din 6 decembrie, și competiția pentru putere în PNL, competiție în care s-a inclus și Klaus Iohannis. Liderul liberalilor Ludovic Orban a fost obligat de președintele Klaus Iohannis să-și dea demisia din fruntea guvernului, după ce PNL s-a clasat doar pe locul doi la scrutinul parlamentar din 6 decembrie, cu 25% față de PSD care are 29%. ” Scrie DW într-un editorial semnat Sabina Fati.