3.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăPoliticăDosarul mineriadei, retrimis la Parchet. Cum a fost posibil. Ce urmează

Dosarul mineriadei, retrimis la Parchet. Cum a fost posibil. Ce urmează

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, ieri, să retrimită Secţiei Parchetelor Militare din Parchetul General Dosarul Mineriadei, fiind constatată nulitatea rechizitoriului. Au fost anulate ordinele de punere sub acuzaţie a inculpaţilor, dar şi toate probele din rechizitoriu.

Procurorul general interimar Bogdan Licu a anunţat, miercuri, că a contestat decizia instanţei supreme de restituire a dosarului Mineriadei la Parchet, precizând însă că, dacă decizia va rămâne definitivă, competenţa de reluare a anchetei revine Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ). 

De altfel, la scurt timp după decizia ÎCCJ, părţile din dosar s-au deplasat la sediul Parchetului General, pentru o discuţie cu Licu.  „Discuţia foarte scurtă pe care am avut-o cu domnul procuror general astăzi este că secţia parchetelor va face recurs şi că este o chestiune procedurală dacă doar secţia parchetelor militare poate face recurs sau dacă poate face recurs şi Secţia specială de investigare a magistraţilor, pentru că, în acest dosar există un magistrat: Mugurel Florescu, fostul sef al secției militare din anii 90 şi prim adjunct al procurorului general de atunci”, a declarat Teodor Mărieş, liderul Asociaţiei 21 Decembrie 1989.

De altfel, soluţia pronunţată de instanţă a generat un val de nemulţumiri în rândul părţilor civile din dosar, care acuză „injustiţie”. „Pentru injustiţia asta nefuncţională aservită ne luptăm de 29 de ani, au rămas urmaşi, dar acest dosar istoric arată clar că noi cu sânge am câştigat libertatea. Ce rost mai am eu faţă de societate, când nu am parte de acest proces echitabil. Bataie de joc”, a spus Marin Stoica, unul din părţile civile din dosar.

  

Acuzațiile lui Mărieș

Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, spune că nu contestă decizia judecătorului de caz, dar îl acuză că a ţinut un an şi jumătate dosarul, deşi victimele sperau să li se facă dreptate. Mărieş susţine că din dosar lipseşte cam 80 la sută din ceea ce s-a instrumentat în perioada 2005 – 2007. ” ”Din acest dosar lipseşte cam 80 la sută din ceea ce s-a făcut în peioada 2005 – 2007, ei rezumându-se doar la 14 persoane vinovate, dar şi pe acelea nu le-au pus corect sub urmărire, nu au făcut procedura corect. Atunci, sigur, cu un dosar incomplet, judecătorul nu are ce să facă decât să-l dea înapoi. Eu nu-l acuz pe Epure pentru decizia de azi, eu îl acuz pe Constantin Eure, judecător de Înaltă Curte, că şi-a permis să reţină doar el un an şi jumătate dosarul, în detrimentul acestor oameni care au venit cu speranţă la termene, sperând că li se face dreptate, şi au aflat că avem un rechizitoriu bun de aruncat la gunoi”, a declarat, la ieşirea din sediul instanţei, Teodor Mărieş. ”Dosarul a fost construit prost, trebuie construit bine, trimis cu fundament aici ca să poată să înceapă odată judecarea. Bătaia de joc pentru victime este imensă. Să ţi un an şi jumătate un dosar care trebuia să stea la Curtea Supremă două luni. În două luni trebuia să-şi formeje judecătorul părerea şi să-l trimită”, a mai declarat Mărieş.

De altfel, Mărieș acuză un joc de imagine al fostului procuror general Augustin Lazăr. Acesta a mai precizat că a avut, înainte de a fi trimis în judecată dosarul Mineriadei, o discuţie şi cu fostul procuror general, Augustin Lazăr, despre stadiul dosarului. „Discuţiile mele cu domnul Lazăr au fost: Domnul Lazăr, opriţi-vă. Nu trebuie să îl trimiteţi până în 13 iunie. A ţinut el să îl trimită în 13 iunie. Precum a ţinut el ca dosarul Revoluţiei să îl trimită cu o săptămână înainte să fie renumit – el spera că va fi renumit în funcţia de procuror general”, a mai spus Mărieş.

 

 

Ion Iliescu, acuzat de crime împotriva umanității

Magistraţii instanţei supreme au început, în februarie 2018,  judecarea dosarului Mineriadei din 13-15 iunie 1990, în care au fost trimise în judecată, pentru crime împotriva umanităţii, 14 persoane, între care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, fostul şef al SRI Virgil Măgureanu şi fostul lider sindical Miron Cozma.

Potrivit procurorilor, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990 autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, în acest atac fiind implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

Ei menţionează că atacul a fost pus în practică în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecinţe: moartea prin împuşcare a patru persoane (fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracţiunii), vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.388 de persoane (fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracţiunii) şi privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1.250 de persoane. În cadrul acestei acţiuni, peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate la o unitate militară a Ministerului de Interne din localitatea Măgurele, unde au fost reţinute până în după amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară, iar concomitent s-a pătruns în forţă, fără drept, în sediul Institutului de Arhitectură şi al Universităţii din Bucureşti, fiind percheziţionate mai multe birouri, persoanele aflate în incintă fiind evacuate prin acte de  violenţă.

”Conform hotărârii luate de către preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, primul-ministru al Guvernului României, viceprim-ministrul, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naţionale, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti, coordonaţi de directorul acesteia. Muncitorii s-au manifestat violent, agresând fizic persoanele întâlnite în zona Institutului de Arhitectură, după care au ocupat Piaţa Universităţii împreună cu forţele de ordine, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor”, notează procurorii.

Represiunea autorităţilor a continuat în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfăşurat împreună cu minerii şi muncitorii  din mai multe judeţe ale ţării, care  deveniseră o adevărată forţă de ordine, paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii. În acest context, minerii aduşi în Bucureşti au devastat sediile partidelor politice nou înfiinţate sau reînfiinţate după Revoluţia din decembrie 1989 şi care se aflau în opoziţie. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureştiului şi alte persoane având legătură cu manifestaţiile din Piaţa Universităţii, imaginile cu actele de violenţă comise de mineri pe străzile oraşului fiind mediatizate în întreaga lume.

În acest dosar au fost  audiate 46 de persoane având calitatea de inculpat sau suspect, 1.388 de persoane vătămate, 146 de succesori ai victimelor şi 589 de martori, fiind emise circa 2.300 de citaţii.Dosarul Mineriadei are 413 volume, iar rechizitoriul întocmit în acest caz are 2.000 de file.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...
Ultima oră
Pe aceeași temă