Discuțiile au vizat libera circulație în UE, în condiții de siguranță, în timpul pandemiei de COVID-19 și posibilitatea deschiderii turismului între cele două țări.
Grecia a inițiat un proiect pentru turism la nivel de Uniune Europenă: „Construirea unei strategii europene pentru turism pentru perioada 2021-2027”, cu invitația de a fi semnat în comun de către țările membre, document adresat Președinției Consiliului European și comisarului Thierry Breton. Ministrul grec Haris Theoharis a mulțumit omologului său, pentru că România s-a aliat acestui proiect și a precizat că turismul reprezintă un sector important pentru economie, iar ”Strategia europeană pentru turism 2021-2027” va canaliza eforturile în implementarea Planurilor naționale de redresare și reziliență în mod coerent și în accesarea programelor de finanțare derulate de UE.
Cei doi miniștri au discutat despre planul integrat de deschidere a turismului între cele două țări în condiții de siguranță. Grecia a propus instituirea unui ”certificat verde”, care presupune una dintre cele trei condiţii: fie dovada un test negativ, fie dovada vaccinării, fie să fi trecut prin boală şi să prezinte un test de anticorpi. Pe baza acestui certificat, Grecia își propune să deschidă granițele la jumătatea lunii aprilie, înaintea sărbătorilor pascale. Certificatul verde ar permite turiștilor români să călătorească în Grecia, în condiții de siguranță, nediscriminatorii. De asemenea, cei doi demnitari au discutat aspectele tehnice pentru recunoașterea bilaterală a acestor documente, certificatul urmând să fie disponibil în limba engleză.
”Vizita mea în România și discuțiile pe care le-am avut atât cu oficiali guvernamentali, cât și cu alți actori din zona turismului, au confirmat mai presus de toate profunda și puternica prietenie greco-română. Consider că am făcut pași cruciali în scopul realizării reluării fluxurilor turistice. Ne-am angajat în discuții detaliate cu privire la cadrul cerințelor pentru a face acest lucru, modalitățile de implementare a protocoalelor de sănătate, certificatele de vaccinare și toate procedurile care vor trebui aplicate în lunile următoare. În primul rând, obiectivul nostru este să protejăm sănătatea fiecărui vizitator, oferind în același timp un nivel ridicat de servicii, în condiții de siguranță absolută.