Barna este izolat în Bucureşti ca urmare a infectării cu noul coronavirus şi ar putea solicita urna mobilă doar dacă s-ar afla la Sibiu, acolo unde are şi domiciliul.
„Vestea e foarte proastă – şi tocmai de asta vă cer să votaţi şi pentru mine. Nu am posibilitate legală, nu am reuşit să identific o posibilitate legală pentru a putea vota. Din păcate, nu există cadru legislativ în momentul acesta pentru ca cei afectaţi de COVID care nu sunt în judeţul unde au domiciliul – pentru că sunt izolat în Bucureşti şi urna mobilă nu vine de la Sibiu la Bucureşti – şi practic cred că sunt în situaţia să nu… Am vorbit în continuare cu autorităţile, să văd dacă există vreo posibilitate. Deocamdată nu am identificat vreuna. De asta, gândiţi-vă dacă mergeţi sau nu la vot, pentru că sunt oameni care s-ar putea să nu poată să o facă, deşi şi-o doresc şi îmi doream cu tot sufletul să fiu acolo. Mergeţi la vot şi votaţi gândindu-vă la lucrul acesta”, a precizat Barna, în cadrul unei dezbateri on-line USR PLUS.
El i-a îndemnat pe cetăţeni să poarte mască şi mănuşi, să respecte măsurile de distanţare şi să meargă la urne.
Dan Barna anunţa pe 26 noiembrie că are COVID-19, că starea sa generală e bună şi că va petrece următoarele zile în autoizolare.
EFOR a atras atenția în mai multe rânduri cu privire la vidul legislativ cu privire la organizarea alegerilor de duminică și de situația celor aflați în izolare sau carantină.