El a spus că nu este deranjat de modul în care a fost anunțată întâlnirea.
„Eu nu pot decât să mă bucur că până la urmă primul-ministru și-a găsit timp să stea de vorbă și cu opoziția despre PNRR, dar și mai mult mă bucură faptul că s-au hotărât să vină cu el transparent și să-l prezinte în Parlament. Nu este nevoie de un vot, unele state au făcut acest lucru. (…) PNRR nu este nici al puterii, nici al opoziției, este al României. (…) E un plan pentru reforme, nu pentru firmele apropiate cuiva de la putere sau pentru firmele de consultanță ale altora”, a declarat Marcel Ciolacu, la România Tv.
Acesta a anunțat cu cine va merge la întâlnirea cu premierul.
„Am hotărât să mergem cu doi reprezentanți, respectiv cu domnul Jianu din partea IMM-urilor și cu domnul Dumitru Costin din partea sindicatelor. (…) Este la latitudinea PSD, m-a invitat pe mine și cu cine consideră PSD să meargă la aceste discuții”, a mai spus liderul PSD.
Acesta a precizat că la discuții vor mai participa specialiști din PSD și europarlamentarul Victor Negrescu.
Întrebat dacă modul în care a fost invitat la Palatul Victoria nu a sunat a convocare, Marcel Ciolacu a răspuns: „Nu mă deranjează, am mai spus, eu nu am mofturi când este vorba de lucruri pe care trebuie să le construim pentru România. Am văzut că-i place în Vama Veche domnului Cîțu. Putea să mă cheme și la Vama Veche, mergeam și acolo”.
„Eu sper să ajungem la obiectivele principalele pe care le urmărim prin PNRR, mergem cu anumite solicitări, cu mecanisme clare de implementare”, a mai spus Ciolacu.
Întâlnirea cu liderii social-democrați va avea loc joi, de la ora 15.00, la Palatul Victoria, a anunțat miercuri premierul Florin Cîțu.
„Mâine (joi – n.r.), la ora 15.00, voi avea la guvern o întâlnire cu câțiva reprezentanți ai Partidului Social Democrat exact pe această temă (PNRR-n.r.). Vreau să aduc aminte că am fost cel care, la buget, i-a spus dlui Ciolacu să vină să-i prezint bugetul că nu am nimic de ascuns. Nu a venit. Când a fost vorba, în pandemie, de specialiști în sănătate am spus că sunt dispus să ascult soluțiile PSD. Nu a venit. Să vedem mâine dacă PSD va da curs invitației să discutăm despre un program care-i interesează pe toți românii – PNRR”, spune Florin Cîțu.