2.5 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăPoliticăCu președinte Traian Băsescu starea de urgență era până pe 15 iulie

Cu președinte Traian Băsescu starea de urgență era până pe 15 iulie

Traian Băsescu ar fi menținut starea de urgență până la 15 iulie dacă era șef al statului în aceste vremuri de pandemie. Fostul președinte critică bâlbâiala legată de prelungirea sau nu a stării de alertă pe care o caracterizează drept „amețită”.

„Cred că ne jucăm cu focul. Am văzut noile condiții ale stării de alertă. Cred că sunt insuficiente față de riscul major care se prefigurează. În Beijing este carantină, ceea ce înseamnă că în China a pornit al doilea val de îmbolnăviri. Centrul de Cercetări în domeniul Sănătății din SUA a avertizat asupra riscului pornirii celui de-al doilea val. Iar la noi constatăm o creștere a îmbolnăvirilor în ultima săptămână.”, a spus Traian Băsescu la Digi24.

Fostul președinte al României este adeptul măsurilor dure de luptă cu noul coronavirus și consideră că jumătățile de măsură nu fac decât rău și vor genera o creștere alarmantă a numărului de îmbolnăviri.

„Dacă majoritatea parlamentară e iresponsabilă, președintele nu are decât să emită decretul de revenire la starea de urgență și am închis subiectul cu toți demagogii. Se fac de râs. Ăștia de la guvernare au uitat să dea reguli pentru after-school, au înmuiat măsurile până la desființare de dragul voturilor, celorlalți li se pare prea mult și președintele cred că trebuie să intervină cu un decret, ca să-i liniștească pe toți, inclusiv pe cei din societatea civilă, care nu au responsabilitate pentru ceea ce spun și fac.”, a mai spus Băsescu.

În opinia sa, prelungirea stării de alertă va primi vot favorabil în Parlament, în ciuda declarațiilor belicoase ale PSD, care face un joc politic catalogat drept gratuit, bun doar pentru a mai atrage voturi înaintea alegerilor.

Cele mai citite

UE dă noi sancțiuni ce vizează în special „flota fantomă” a Rusiei

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au convenit miercuri asupra celui de-al 15-lea set de sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu războiul său de...

Austria: „Liber” pentru anchetarea liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl

Parlamentul austriac a aprobat miercuri ridicarea imunităţii liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl, la cererea Parchetului, care doreşte să-l ancheteze pentru o presupusă mărturie...

Macron vrea să aducă trupe de menținerea păcii în Ucraina

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va discuta cu prim-ministrul polonez, Donald Tusk, posibilitatea desfășurării unei forțe de menținere a păcii în Ucraina, relatează Politico. Întâlnirea...
Ultima oră
Pe aceeași temă