1.5 C
București
luni, 16 decembrie 2024
AcasăPoliticăCu o nouă conducere, USR PLUS rămâne doar USR

Cu o nouă conducere, USR PLUS rămâne doar USR

Membrii USR PLUS și-au ales, în week-endul ce tocmai s-a încheiat, noul președinte, în persoana lui Dacian Ciloș, și noua conducere din Biroul Național. Totul s-a întâmplat în liniște, cu mai puțină zarvă și parcă mai puțini ochi ațintiți asupra partidului, semn că USR PLUS mai are de tras până va ajunge la nivelul Partidului Național Liberal.

Sâmbătă, după ce a fost declarat câștigător, în fața contra candidatului său Dan Barna, Cioloș afirma că formațiunea pe care o conduce își propune să câștige alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2024, şi nu să devină „un partid-balama”.

„Pentru 2024 trebuie să ne propunem să câştigăm prezidenţialele şi parlamentarele. Vedeţi ce se întâmplă astăzi şi cum e totul paralizat pentru că depindem de forţe politice incapabile să îşi depăşească propriul interes de partid. Vedeţi cum PSD se pregăteşte să acapareze întreaga putere, speculând incapacitatea politică a PNL. Şi vedeţi cum reprezentanţii extremei drepte sunt pregătiţi să arunce totul în aer. Nu avem altă soluţie decât să alegem între a câştiga toate alegerile sau a deveni un partid-balama, ceea ce nu ne dorim şi nu acesta este scopul pentru care am intrat în politică. Astăzi decidem dacă începem construcţia unui partid mare, puternic şi capabil să învingă toate celelalte forţe politice”, susținea Dacian Cioloş. 

USR PLUS revine la denumirea de USR

Membrii USR PLUS au votat să fie scoasă din denumirea partidului titulatura „PLUS”, astfel încât partidul revine la denumirea de  USR, dar şi la vechea siglă pe fond exclusiv albastru, conform unei decizii adoptate în şedinţa de duminică a Congresului partidului, desfăşurată online.

Decizia de a reveni la numele de USR vine pe fondul nemulțumirilor apărute odată cu preluarea mandatului de președinte al partidului de către Dacian Cioloș. Potrivit unor surse din conducerea partidului, se pare că susținătorii lui Dan Barna nu au fost încântați de alegerea lui Dacian Cioloș la șefia partidului.

De altfel, surse din conducerea partidului, citate de Digi24.ro, au precizat că cei din USR „aveau nevoie de asta” (n.r. schimbarea denumirii partidului). Astfel, la vot a fost schimbat numele partidului din „USR PLUS” în „USR”. Totodată, aceștia au decis să modifice și sigla partidului, care va reveni la cea a USR.

De asemenea, membrii formațiunii politice au decis ca mandatul noului Birou Național să fie de doar 2 ani, astfel că Dacian Cioloș se va afla în fruntea partidului până în 2023.

USR PLUS a ales noua conducere

Pe lângă liderul formațiunii politice, au fost votați și membrii Biroului Naţional al USR PLUS, care vor asigura conducerea executivă a partidului alături de preşedinte. Echipa lui Dan Barna a reușit să obțină cele mai multe voturi urmată de cea condusă de Dacian Cioloș și cea a lui Darău-Coliban. Astfel, potrivit informațiilor, lista celor 24 de membri ai Biroul Național USR-Plus este formată din: Drulă Cătălin (USR PLUS la guvernare 2024) –Vicepreședinte; Vlad Vasile Voiculescu (Uniți, Reușim!) – Vicepreședinte; Barna Dan-Ilie (USR PLUS la guvernare 2024) – Vicepreședinte; Moșteanu Liviu-Ionuț (USR PLUS la guvernare 2024) – Vicepreședinte; Anca Dana Dragu (Uniți, Reușim!) – Vicepreședinte; Allen Coliban (#Împreună USR-PLUS. Curaj pentru România) – Vicepreședinte; Năsui Claudiu Iulius Gavril (USR PLUS la guvernare 2024) – Vicepreședinte; Dragoş Ioan Tudorache (Uniți, Reușim!) – Membru BN; Ghinea Cristian (USR PLUS la guvernare 2024) – Membru BN; Botoș Vlad Marius (USR PLUS la guvernare 2024) – Membru BN; Andrei Răzvan Lupu (Uniți, Reușim!) – Membru BN; Ion Stelian-Cristian (USR PLUS la guvernare 2024) – Membru BN; Stanciu-Viziteu Lucian-Daniel (USR PLUS la guvernare 2024) – Membru BN; Prună Cristina-Mădălina (USR PLUS la guvernare 2024) – Membru BN; Oana Silvia Ţoiu (Uniți, Reușim!) – Membru BN; Dehelean Silviu (USR PLUS la guvernare 2024) – Membru BN; Cătălin Teniță (#Împreună USR-PLUS. Curaj pentru România) – Membru BN; Mihaiu Radu Nicolae (USR PLUS la guvernare 2024) – Membru BN; Ioana Mihăila (Uniți, Reușim!) – Membru BN; Mălureanu Liviu (USR PLUS la guvernare 2024) – Membru BN; Miruța Radu-Dinel (USR PLUS la guvernare 2024) – Membru BN; Dragoş Nicolae Pîslaru (Uniți, Reușim!) – Membru BN; Panait Radu (USR PLUS la guvernare 2024) – Membru BN.

Un număr de 1.200 de delegaţi din întreaga ţară au votat sâmbătă, în cadrul Congresului, componenţa noului Birou Naţional.

Duminică, în cea de a doua zi a Congresului, în cadrul unei şedinţe desfăşurate online, au fost prezentate rezultatele alegerilor pentru Biroul Naţional, pentru Comisia Naţională de Arbitraj, pentru Comisia Naţională de Cenzori şi a fost validat noul preşedinte, Dacian Cioloş.

De asemenea, au avut loc dezbateri pe marginea statutului partidului şi au fost aduse amendamente.

Adelina Toader
Adelina Toader
Adelina este Redactorul Șef al Ziarului România Liberă din iunie 2021. Adelina are o experiență de peste 8 ani în presa scrisă. Și-a început cariera jurnalistică în grupul de presă Bursa avansând de la poziția de redactor până la cea de Managing Editor. Adelina a scris atât pe domeniul economic, cât și politic- extern. În ultimii ani, Adelina a realizat interviuri cu miniștrii, ambasadori precum și cu antreprenori din diferite domenii.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă