1.5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăPoliticăCSAT se reunește astăzi în ședință. Ordinea de zi

CSAT se reunește astăzi în ședință. Ordinea de zi

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se (CSAT) reuneşte astăzi, la Palatul Cotroceni, sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a şedinţei CSAT, care este programată la ora 12,00, sunt incluse subiecte referitoare la evoluţiile privind situaţia de securitate euroatlantică în contextul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi implicaţiile pentru România şi măsurile pentru gestionarea integrată a unui eventual flux masiv de refugiaţi/ persoane strămutate pe teritoriul naţional, în contextul securitar internaţional.

Administraţia Prezidenţială precizează că în cadrul şedinţei CSAT vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale.

Ultima ședință CSAT

O şedinţă a CSAT a avut loc şi joia trecută, având ca temă implicaţiile asupra securităţii euroatlantice în contextul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

La finalul reuniunii, şeful statului a afirmat că România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina, iar românii nu trebuie să se teamă pentru siguranţa lor.

„Dragi români, ştiu că sunteţi îngrijoraţi de conflictul care are loc nu departe de graniţele ţării noastre, dar vă asigur: niciun român nu trebuie să se teamă pentru siguranţa sa şi a familiei sale”, a spus preşedintele Iohannis.

Acesta a subliniat că România este pregătită să facă faţă oricăror consecinţe economice şi umanitare pe care le-ar putea genera un eventual conflict de durată între Rusia şi Ucraina.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă